Ministerul Mediului a primit acordul Guvernului să se împrumute cu 100 milioane lei de la Trezorerie, pentru a acoperi în martie plățile în proiectele finanțate prin Programul Operațional Sectorial privind Mediul, procedură decisă de Executiv și în cazul altor programe de finanțare, întrerupte de CE.
Împrumutul va fi contractat din fondurile obținute de stat din privatizare și păstrate la Trezorerie. "În scopul asigurării necesarului de finanțare a Autorității de management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu, aferent lunii martie 2012, în vederea efectuării plăților pentru proiectele finanțate în cadrul programului, pentru rambursarea cheltuielilor eligibile, exclusiv prefinanțările, aferente asistenței financiare nerambursabile primite de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se aprobă alocarea temporară de către Ministerul Finanțelor a sumei de 100 milioane lei, pentru luna martie, din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului", se arată într-o hotărâre aprobată în ultima ședință de Guvern.
Ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management pentru aest proram este Ministerul Mediului.
Împrumutul de la Trezorerie va fi restituit în euro până la 17 decembrie, din sume rambursate de către Comisia Europeană.
În cazul în care sumele rambursate de Comisia Europeană nu vor acoperi integral împrumutul, din cauza unor cheltuieli care ulterior sunt constatate drept neeligibile, Ministerul Mediului va achita diferența din bugetul propriu.
O decizie similară a mai fost luată de Guvern și în cazul Ministerului Muncii, pentru Programul Operațional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane, și al Ministerului Dezvoltării Regionale, pentru plățile aferente proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional.
Cele două programe pentru care s-a decis acoperirea plăților de la Trezorerie au fost întrerupte de către Comisia Europeană.
Citeste mai mult pe rtv.net