Vineri, 6 februarie 2015, se împlinesc 1884 de ani de atestare documentară a Roșiei Montane. Alburnus Maior, numele latin al Roșiei Montane, apare menționat în tăblița cerată nr. XVIII găsită în minele de aici și datată 6 februarie 131. Cu această ocazie, în cadrul Campaniei Salvați Roșia Montană, Asociația București cu sprijinul Asociației Alburnus Maior organizează cea de-a cincea ediție a Zilei Roșiei Montane în peste 20 de orașe din România și străinătate.
Ziua Roșiei Montane este un eveniment care promovează patrimoniul cultural pe care Roșia Montană îl adăpostește, alături de rolul său în istoria comunității locale. Este accentuată, totodată, necesitatea protejării și punerii în valoare a acestui peisaj cultural amenințat de un proiect minier în carieră deschisă.
Evenimentul propune publicului un program care acoperă numeroase activități, de la proiecții de lung și scurtmetraje, expoziții foto sau de obiect și dezbateri despre patrimoniul Roșiei Montane și mișcările sociale de apărare și susținere a zonei, până la ateliere, piese de teatru și concerte.
Documentarul “Noul El Dorado” (r. Tibor Kocsis, 2004), unul dintre cele mai semnificative filme care surprinde începuturile prezenței companiei miniere Roșia Montană Gold Corporation în zonă, alături de scurtmetrajele „Cetatea de Aur a Roșiei Montane” (r. Adrian Steclaci,1957), „România-Geamăna” (r. Tică Darie, 2013) sau „Toamna Românească” (r. Matei Budeș, 2014) sunt doar câteva dintre proiecțiile cuprinse în programul Zilei Roșiei Montane din cele peste 20 de orașe.
În București, la Muzeul Național al Ţăranului Român, va avea loc expoziția „Roșia Montană. Memoria Obiectelor”, organizată de Asociația Arhitectură. Restaurare. Arheologie, o invitație de a descoperi obiectele purtătoare ale memoriei celor care au locuit acele părți ale Munților Apuseni. Expoziția va fi alcătuită din exponate oferite de locuitorii Roșiei Montane, obiecte uitate prin poduri sau pivnițe, altele utilizate zi de zi; obiecte obișnuite sau excepționale, caracteristice unor ocupații, unui mod de viață; obiecte profane sau de cult, obiecte memoriale, împreună cu mărturiile deținătorilor despre însemnătatea lor.
Publicul clujean este invitat la piesa de teatru „Foc de voie” susținut de studioul de teatru REACTOR de creație și experiment, iar în Iași, copiii prezintă o altfel de perspectivă asupra situației de la Roșia Montană în cadrul expoziției „Roșia Montană din suflet de copil”, organizată de Asociația Mai Bine.
Ziua Roșiei Montane 2015 se va desfășura în peste 20 de orașe din România și străinătate: Aiud, Alba Iulia, București, Cluj Napoca, Roșia Montană, Sibiu, Turda, Oradea, Băile Herculane, Craiova, Timișoara, Târgoviște, Iași, Constanța, Bacău, Bruxelles, Toronto, Paris, Munchen, Londra, Breda și Chișinău.
Roșia Montană adăpostește vestigii de o valoare excepțională, mărturii care atestă evoluția activității miniere de-a lungul a peste două milenii. Peisajul cultural al Roșiei Montane, modelat de mineritul tradițional, practicat aici încă din Epoca Bronzului și cu dezvoltări succesive în perioada Romană, Evul Mediu și Epoca Modernă este unul dintre cele mai reprezentative din Europa.
Vestigiile preistorice care atestă mineritul de suprafață, sistemul vast de exploatări subterane început în perioada dacică, în sec. I a. Chr. și extins până recent în anii ’70, elementele supraterane care le corespund – micile halde de steril, tăurile, târgul minier, coastele de stâncă, canalele de dirijare a apei sau zonele de prelucrare cu șteampuri sunt caracteristici de o valoare universală.
Roșia Montană este amenințată de un proiect minier aurifer care ar presupune dinamitarea și transformarea în pulbere a celei mai mari părți a sitului cultural. În sprijinul opoziției comunității locale la proiectul minier propus de Roșia Montană Gold Corporation s-au arătat de-a lungul timpului sute de mii de oameni din întreaga lume, instituții și foruri internaționale, personalități publice, care și-au manifestat opinia pentru respingerea proiectului minier.