Interesul românilor pentru carnea de pește și produsele derivate din pește a sporit în ultimii cinci ani, iar 25% consumă mai mult în prezent, relevă o cercetare de piață derulată de Reveal Marketing Research în parteneriat cu Alfredo Seafood, în noiembrie.
Potrivit studiului, în ultimii cinci ani, peştele a devenit un aliment mai popular în România, 16% dintre persoanele intervievate în cadrul studiului declarând că şi-au dublat consumul în această perioadă. Un procent de 9% dintre respondenţi mănâncă chiar de trei ori mai mult peşte decât în 2015, iar 5% au adoptat o dietă care nu include niciun alt tip de carne, în afară de peşte.
Reprezentanţii Alfredo Seafood sunt de părere că piaţa cărnii de peşte va continua să crească, în ciuda ritmului mai lent din ultimii doi ani şi a impactului negativ cauzat de pandemie.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.015 persoane cu vârste de peste 18 ani, reprezentativ la nivel urban şi rural.
În prezent, România se plasează în continuare în coada clasamentului ţărilor din UE, din punct de vedere al cantităţii de carne de peşte consumată anual, cu 8 kg/capita/an, în creştere faţă de 2015, când se înregistrau 6 kg/capita. Evoluţia lentă este oglindită şi de concluziile cercetării, potrivit cărora 45% dintre români estimează că nu şi-au modificat în niciun fel consumul de peşte.
Cel mai bine ancoraţi în obiceiurile de consum de acum cinci ani s-au dovedit a fi bărbaţii, într-un procent de 52%, şi familiile tradiţionale, cu 49%.
“Piaţa creşte încet, dar din fericire este pe o curbă ascendentă, determinată de conştientizarea beneficiilor peştelui pentru o viaţă sănătoasă. Oamenii au început să se documenteze mai mult, să-i asculte pe nutriţionişti, să fie mai preocupaţi de o dietă echilibrată. Este o tendinţă globală, care îşi face loc şi la noi, chiar dacă mai lent. Românii învaţă să prepare şi acasă felurile gustoase de mâncare pe care le-au gustat în timpul vacanţelor peste hotare, iar acum, în perioada pandemiei, încearcă să suplinească lipsa ieşirilor la restaurant. În continuare, mai este mult loc de creştere pe piaţa autohtonă, ca să ajungem la nivelul altor ţări europene. Există o categorie de persoane care sunt încă ancorate în obiceiurile vechi şi care evită carnea de peşte pentru că li se pare dificil de pregătit, dar ne străduim să schimbăm aceste preconcepţii”, a punctat Mihai Cristian Dărmănescu, fondatorul Alfredo Seafood.
Potrivit datelor rezultate din cercetare, o diferenţă în sens pozitiv se evidenţiază în rândul familiilor moderne, care într-o proporţie de 20% afirmă că în prezent consumă de două ori mai mult peşte decât acum cinci ani, în timp ce 12% spun că acum consumă de trei ori mai mult peşte decât acum 5 ani. Se observă astfel o tendinţă a celor cu venituri mai ridicate de a consuma mai frecvent peşte.
Femeile afirmă că în prezent consumă mai mult peşte, 19% dintre acestea declarând că în 2020 consumă de două ori mai mult peşte comparativ cu 2015, iar 11% dintre ele mănâncă de trei ori mai mult peşte în prezent, decât acum cinci ani.
Din categoria celor care în ultimii cinci ani au ales o dietă în care singura carne prezentă este cea de peşte, cea mai mare pondere este reprezentată de persoanele mature şi celibatare, 11%.
”Beneficiile cărnii de peşte sunt recunoscute de numeroase studii internaţionale, care arată inclusiv că acizii graşi esenţiali Omega 3 şi vitamina D întăresc imunitatea organismului în faţa bolilor. Cu toate acestea, 24% dintre persoanele chestionate spun că în prezent mănâncă mai puţine produse de provenineţă piscicolă decât în 2015. Dintre aceştia, 34% fac parte din segmentul milenialilor celibatari, iar 30% sunt persoane mature fără parteneri”, spune compania.
Respondenţii au fost împărţiţi în mai multe categorii, în funcţie de vârstă, statut familial sau relaţional, copii, studii şi venituri, după cum urmează: (1) 10% dintre respondenţi sunt mileniali (18 – 30 ani) fără parteneri; (2) 12% sunt tineri profesionişti (25 – 35 ani) fără copii, cu educaţie superioară şi venituri medii şi mari; (3) 28% reprezintă familiile moderne (25 – 44 ani) cu copii până în 14 ani, studii medii sau superioare şi venituri medii-mari; (5) 22% constituie familii tradiţionale (30 – 54 ani), care au copii sub 18 ani, studii primare şi medii şi venituri mici sau medii; (6) 9% sunt persoane mature (35 – 55 ani) şi fără partener, eterogene ca nivel de educaţie şi venit; şi (7) 19% sunt seniori pensionari (peste 55 ani), căsătoriţi, care au copii independenţi şi care nu mai locuiesc cu ei şi au venituri şi niveluri de educaţie diverse.
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market.
Alfredo Seafood este una dintre cele mai mari mărci din România, sub a cărei denumire sunt importate şi distribuite produse din peşte şi fructe de mare. Brandul a fost creat de Mihai Cristian Dărmănescu şi lansat în anul 2013.
Citește și: