România va avea al doilea cel mai mare sistem de garanție-returnare din Europa, de șapte miliarde de doze

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat vineri, la Cluj, că România va avea din toamna acestui an al doilea cel mai mare sistem de garanție-returnare din Europa, fiind gestionate şapte miliarde de doze.

De la 30 noiembrie vom avea şi în România în vigoare al doilea cel mai mare sistem de garanție-returnare din Europa, după Germania. Statul român va fi cel care va beneficia de un astfel de sistem. Vom gestiona peste şapte miliarde de doze, PET-uri sau sticle anual, ceea ce reprezintă o cifră formidabilă. E un proiect la care Ministerul Mediului a muncit foarte mult şi în care am pus şi eu, personal, foarte mult suflet şi eu cred că va rezolva şi acel sistem, va rezolva o parte a problemei„, a declarat ministrul.

El a subliniat că, dacă sistemul garanţie-returnare rezolvă o parte a problemei de mediu, dacă campaniile de conştientizare vor avea succes, dacă primarii vor rezolva proiectele finanţate din POIM pentru sistemele integrate de management al deşeurilor, România va fi pe o traiectorie pozitivă.

Ministrul Mircea Fechet a participat, vineri, la conferinţa regională „Reciclăm în România” dedicată promovării campaniei privind colectarea separată a deşeurilor desfăşurată la Cluj-Napoca. El a arătat că românii nu trebuie doar să ştie că deşeurile sunt colectate selectiv, ci şi când vin maşinile de gunoi şi unde se duc acestea.

În ultimii ani am discutat atât de mult despre câte pubele trebuie să avem, despre frecvenţa colectării, dacă să colectăm în amestec sau nu, dacă să luăm fracţia uscată amestecată sau să nu o luăm, dacă e bine sau nu, să luăm o dată, de două ori, de trei ori pe săptămână şi, din nefericire, chestiuni care au fost clarificate poate în urmă cu 30 de ani în anumite state vestice nouă încă ne dau de cap, şi spun aceste lucruri pentru că am constatat că, dincolo de lipsa infrastructurii, dincolo de capacitatea operatorilor de salubritate, dincolo chiar şi de dezinteresul anumitor primării, pentru că eu însumi vin dintr-un judeţ unde am convins foarte greu primarii, înainte de toate, că trebuie să avem un contract de salubritate aşa cum trebuie, că trebuie să avem colectare separată, că trebuie să ne îndeplinim nişte ţinte, iar din acest punct de vedere, cred că acest aspect al comunicării este unul fundamental. Românii au nevoie nu doar de pubele separate, românii au nevoie nu doar să vadă că nu vine maşina de gunoi şi colectează în amestec, dar cred că românii au nevoie de informaţii. Ei trebuie să ştie când vine maşina, trebuie să ştie fiecare fracţie unde trebuie dusă. Şi cred că, în funcţie şi de eficacitatea acestei campanii, sper ca în anii următori să ne uităm în cifre şi să vedem că suntem pe drumul cel bun„, a mai spus Fechet.

Citește și: Majoritatea românilor așteaptă implementarea SGR și vor să se asigure că deșeurile colectate sunt reciclate

spot_img

Ultimele știri