România urmează trendul european privind înmatriculările de maşini noi. În primele nouă luni ale acestui an, înmatricularile de autoturisme noi cu motoare diesel au scăzut cu 27.3% compartiv cu perioada similară din 2018, în timp ce cele cu propulsie alternativă (inclusiv cele electrice) au crescut cu 75,2%.
În total s-au înmatriculat 32.858 maşini diesel noi şi 7.660 de autoturisme cu propulsie alternativă, din care 999 de vehicule electrice noi, în creştere cu 113,5%, în timp ce inmatricularile de autoturisme noi cu propulsie hibridă au crescut cu 89,2%, atingând 5.320 unităţi.
Înmatriculările de maşini noi cu motoare pe benzina au crescut în perioada analizată cu 46,4% ajungând la 83.476 de unităti.
În UE, compativ cu perioada similară din 2018, înmatricularile de autoturisme noi cu motoare diesel, au scăzut cu 16,4% , totalizand 3,6 milioane de unităţi, în timp ce autoturismele cu motoare pe benzină au înregistrat o creştere de 3,4%, atingând valoarea de 6,92 milioane de unităţi.
Înmatricularile de vehiculele noi cu propulsie alternativă au avansat cu 35,3%, la 1,14 milioane unităţi, din care autovehiculele 100% electrice 198.464 untăţi, reprezentând o creştere de 102,5 % faţă de primele 9 luni din 2018.
Cele mai multe vehicule electrice noi au fost înmatriculate în Germania (48.055 unităţi, +94.7%), Olanda (34.321 unităţi, +124.1%) şi Franţa (30.378 unităţi, +50.1%). Norvegia continuă să rămână lider în Europa la înmatriculările de vehicule noi, cu un volum de 49.483 unitati inmatriculate în perioada ianuarie-septembrie.
Datele au fost furnizate de ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din România) şi ACEA (Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile)