Comisia a decis joi, 7 iunie, să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru nerespectarea normelor UE privind tratarea apelor urbane reziduale în zone urbane mari, și anume aglomerări urbane.
După aderarea României la UE, marilor aglomerări urbane ar fi trebuit să le fi fost asigurată colectarea corespunzătoare a apelor urbane reziduale până la 31 decembrie 2013 și tratarea lor corespunzătoare până la 31 decembrie 2015. Cu toate acestea, conform celor mai recente date furnizate de autoritățile române, 189 de mari aglomerări urbane nu sunt încă în conformitate cu obligațiile de colectare a apelor urbane reziduale în temeiul legislației UE, iar 198 de aglomerări urbane de mari dimensiuni nu respect obligațiile de tratare. Dacă România nu ia măsuri în termen de două luni, cazurile pot fi trimise Curții de Justiție a UE”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Poluarea atmosferică trimite România, din nou, în fața Curții de Justiție a UE
De asemenea, Comisia Europeană a solicitat Ciprului și Estoniei să respecte legislația UE privind apele urbane reziduale și să asigure tratarea lor în mod corespunzător.
Potrivit legilației europene, orașele sunt obligate să instituie infrastructura necesară în scopul de a colecta și trata apele lor urbane reziduale . Apele reziduale netratate pot pune în pericol sănătatea umană și poluează lacurile, râurile, solul, apele subterane și costiere.
Cipru nu a asigurat un sistem de colectare pentru 36 de aglomerări urbane. În aceleași zone, autoritățile cipriote nu au asigurat tratarea corespunzătoare a apelor urbane reziduale care intră în sistemele de colectare. În iulie 2017, Comisia a trimis o scrisoare de punere în întârziere.
În Estonia, autoritățile mai trebuie să asigure tratarea corespunzătoare a apelor urbane reziduale în opt aglomerări urbane. În decembrie 2016, Comisia a trimis o scrisoare de punere în întârziere. Întrucât în ambele cazuri nu este de așteptat să se intre în conformitate cu legislația UE în viitorul apropiat, Comisia trimite un aviz motivat Ciprului și Estoniei pentru a impulsiona eforturile lor. Dacă cele 2 țări nu iau măsuri în termen de două luni, cazurile pot fi trimise în fața Curții de Justiție a UE.