Comisia Europeană (CE) a aprobat marți o investiție de 74,3 milioane de euro de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru decontaminarea mai multor situri poluate cu petrol din mai multe județe din România, informează un comunicat al CE.
Executivul comunitar apreciază că, prin acest proiect, România va reuși să-și respecte obligațiile de mediu, investiția urmând să contribuie la remedirea unor probleme de mediu și de poluare grave. De asemenea, riscurile ecologice care provin din poluarea cu petrol vor fi reduse. Toate aceste măsuri vor ameliora semnificativ calitatea vieții cetățenilor din România și vor crește siguranța pe termen lung a persoanelor care trăiesc în apropierea zonelor care vor fi decontaminate, notează CE, precizând că în timpul implementării proiectului vor fi create 30 de locuri de muncă.
Acest proiect arată cum fondurile structurale contribuie la ameliorarea calității vieții cetățenilor, aducând condiții mai bune de viață în regiuni și orașe. Prin reabilitarea siturilor contaminate cu petrol, proiectul va ridica standardele de mediu și de viață pentru locuitorii României, aceasta fiind benefică nu numai pentru mediu ci și pentru siguranța cetățenilor și, pe termen lung, și pentru economia locală”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.
UE va finanța cu 74,3 milioane de euro acest proiect major, care presupune o investiție totală de 119,7 milioane de euro. Cofinanțarea este asigurată de la FEDR, în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, iar proiectul ar urma să fie implementat până la finalul lui 2015.
Proiectul prevede măsuri de decontaminare referitoare la bazinele de decantare și evacuare de la combinatul Doljchim și de la rafinăriile Petrobrazi și Arpechim, precum și unele care vizează 25 de instalații tehnologice de explorare și producție din nouă județe, se mai precizează în comunicatul CE.