Romania, prezenta la Anuga, Germania, cea mai importanta expozitie mondiala de alimente

Tara noastra are o participare record la cea mai importanta manifestare expozitionala din lume in domeniul produselor alimentare, targul ANUGA, ce are loc în perioada 8-12 octombrie 2011, la Köln, in Germania, unde 31 de companii romane isi prezinta oferta de export in cadrul Pavilionului național si alte 9 companii expun in standuri proprii la editia din acest an.

Organizatorii Pavilionului national al Romaniei sunt Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Centrul Roman pentru Promovarea Comertului si Investitii Straine in colaborare cu Federatia Patronala Romana din Industria Alimentara, Romalimenta.

Prezenta romanesca la manifestarea expozitionala de la Köln reprezinta un concept la care au mai contribuit Ministerul Turismului si Dezvoltarii Regionale, precum si Ministerul Culturii.

In marja desfasurarii activitatilor specifice targului, la standul national, vor fi distribuite materiale documentare privind mediul de afaceri din Romania, dar si oferte turistice de interes pentru potentialii turisti germani.

Editia din acest an a targului ANUGA se desfasoara sub motto-ul “Testeaza viitorul”. Peste 6500 de firme din circa 100 de tari isi vor prezenta ofertele in zece sectoare specializate, pe o suprafata de expunere de peste 300.000 mp. Se apreciaza ca targul va fi vizitat de peste 150.000 de specialisti, care lucreaza in productia si comercializarea produselor alimentare.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Ultimele știri