Romania poate emite cu pana la 19% mai mult CO2 pana in 2020

Romaniei i se permite sa emita cu pana la 19% mai mult dioxid de carbon pana in 2020, in comparatie cu 2005, luat ca an de referinta, cand a avut loc ultima evaluare stiintifica a nivelului emisiilor poluante, dar in acelasi timp trebuie sa-si creasca ponderea energiei regenerabile la 24% din productia totala de energie, tot pana in 2020, reiese din pachetul energetic adoptat miercuri de Comisia Europeana. Aceste obiective individuale, stabilite de Comisia Europeana, sunt obligatorii din punct de vedere juridic.

Legislatia prezentata de presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, in Parlamentul European, are la baza principiul "20/20/20 pana in 2020" (crestere cu 20% a eficientei energetice, reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera, si utilizarea in proportie de 20% a surselor regenerabile de energie, toate pana in anul 2020). Totusi, potrivit pachetului, tarile mai bogate vor trebui sa mearga chiar mai departe, in timp ce tarilor mai sarace – si toate tarile est-europene – li se va permite sa-si sporeasca emisiile pe masura ce economiile lor se dezvolta.

Romania si Bulgaria sunt tratate cu cea mai mare generozitate de Comisie in ceea ce priveste alocarea cotelor de CO2, pe motiv ca cele doua tari, ultimele intrate in UE, au cea mai mare nevoie sa recupereze intarzierile din dezvoltarea economica. Bulgaria va beneficia de o crestere de 20% a emisiilor de CO2, Ungaria de 10%, Polonia de 14% si Slovacia de 13%. In schimb, Romania si Bulgaria vor trebui sa sporeasca ponderea energiilor regenerabile, de la 17,8% in prezent, la 24% in 2020 – in cazul Romaniei, si de la 9,4% in prezent, la 16% in 2020 – in cazul Bulgariei.

La randul lor, cele 15 state vechi membre vor suporta diferenta rezultata din realocarea acestor cote de emisii de CO2, astfel incat, per ansamblu, blocul european sa-si poata atinge tinta globala de reducere a gazelor cu efect de sera, pana in 2020, cu 20% fata de nivelul din 1990. Obiectivele nationale sunt stabilite in functie de produsul intern brut pe locuitor, pe principiul solidaritatii. Astfel, Danemarca, Irlanda si Luxemburg vor fi nevoite sa faca cele mai mari reduceri de emisii, de 20%, in timp ce Germania, cea mai mare economie europeana, va trebui sa-si reduca emisiile cu 14% pana in 2020, Suedia si Marea Britanie cu 16%, iar Franta cu 14%.
In ceea ce priveste energia regenerabila, Europa spera ca pana in 2020 o cincime din consumul energetic total sa provina din energii regenerabile. Acest efort ar putea costa pana la 18 miliarde de euro pe an, dar Comisia Europeana insista ca, prin indeplinirea acestui obiectiv, Europa va deveni liderul mondial in tehnologia ’verde’, generand locuri de munca, exporturi si venituri de 150 de miliarde de euro pana in 2016. Potrivit Comisiei, in momentul de fata profiturile de pe urma energiei regenerabile sunt de 30 de miliarde de euro, iar acest tip de energie ofera de lucru pentru circa 350.000 de oameni.

Romania va negocia cote de poluare care sa nu afecteze economia

Romania va negocia cu statele Uniunii Europene ca adoptarea cotelor de emisii de dioxid de carbon si de crestere a ponderii energiilor regenerabile pentru tara noastra sa nu afecteze ritmul de dezvoltare a economiei romanesti, "necesar convergentei economice cu media UE", a informat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe.
"In acest sens, Romania va sustine ca repartizarea obiectivelor intre statele membre sa ia in considerare nivelul de dezvoltare economica si sa fie aplicat principiul solidaritatii si coeziunii", precizeaza MAE.

Potrivit sursei citate, autoritatile romane au creat un grup de lucru inter-ministerial care si-a demarat activitatea in noiembrie 2007, pentru elaborarea pozitiei nationale, care va fi prezentata in cadrul viitoarelor negocieri in Consiliile europene din lunile martie si iunie 2008.

Elaborarea pozitiei Romaniei va fi insotita de consultarea tuturor partenerilor economici si sociali din domeniu.
Comisia Europeana a prezentat miercuri pachetul de propuneri legislative in domeniul energiei si schimbarilor climatice, care contine propuneri de actiune, la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene decise de Consiliul European din martie 2007.

Propunerile prevad reducerea cu 20 la suta a emisiilor de CO2 si, respectiv, cresterea la 20 la suta din consumul total de energie a ponderii energiilor regenerabile, pana in 2020, se arata in comunicatul MAE

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri