Romania libera Transilvania: Au inflorit bujorii de la Zau de Campie

Bujorii de stepa (paeonia tenuifolia) de la Zau de Campie au inflorit in acest an cu o saptamana mai devreme. Custodele rezervatiei de bujori, Octavian Calugar, a de declarat ca acest lucru este datorat temperaturilor mai ridicate decat cele obisnuite. Astfel, spune Calugar, ieri, rezervatia era ieri inflorita in proportie de 90%.
 
"Am facut un recensamant, sa-i zic asa, adica am numarat firele de bujori din cele doua rezervatii si va pot spune ca sunt peste 20.000 de fire in rezervatia de sus si 30.000 de fire in rezervatia de jos, adica peste 50.000 de fire pe o suprafata de 3,5 hectare de teren", a explicat Octavian Calugar. In acest an, a spus custodele rezervatiei, prima floare si-a facut aparitia pe data de 15 aprilie, in timp ce anul trecut florile au inceput sa apara abia pe 20 aprilie. Custodele rezervatiei a mai precizat ca drumul care leaga centrul comunei de rezervatia care ramane in floare cel mult inca o saptamana a fost amenajat, astfel incat accesul vizitatorilor este mai usor decat in anii anteriori.

Rezervatia de bujori de la Zau de Campie din judetul Mures a fost infiintata in 1932 de academicianul Alexandru Borza, iar grija bujorilor de aici a purtat-o o viata intreaga Marcu Sancraian, care a venit la bujori pana in ultimul an al vietii sale. Marcu Sancraian, care s-a ocupat inclusiv de dezvoltarea rezervatiei si a descoperit cum poate obtine inmultirea plantelor aflate pe cale de disparitie, i-a transmis secretul lui Octavian Calugar, care i-a promis fostelui custode sa aiba grija de flori ca de ochii din cap.

Bujorul de stepa sau bujorul romanesc, cum le place localnicilor din Zau de Campie sa ii mai spuna, are o inaltime de 10 pana la 30 de centimetri, creste in tufe si are florile de culoare rosu sangeriu. Este o planta ocrotita prin lege, iar rezervatia de la Zau de Campie este unica in Romania. Primele date despre bujorii de aici au fost publicate in anul 1846, la Viena.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri