Romania libera: Summit pragmatic la Bruxelles

UE anunta un plan in directia combaterii incalzirii planetare, dar multe tari se tem ca masurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera ar putea avea un efect negativ asupra propriei lor industrii.

Latura pragmatica a diplomatilor sloveni, a caror tara detine presedintia UE in prima jumatate a anului, va face in mod cert ca acest summit sa nu mai fie prezentat ca unul "istoric", asa cum devenise obiceiul in ultimii ani. Slovenia a pregatit doar o intalnire la varf socio-economica, axata pe chestiunea efectelor incalzirii planetei asupra economiei, ba chiar si asupra politicii si securitatii Europei. Sefii de stat si de guvern ai celor 27 de tari din UE au analizat un document, pregatit de catre seful diplomatiei europene Xavier Solana, document care avertizeaza printre altele ca incalzirea globala, care e pe cale de a usura accesul spre Polul Nord, va duce la o cursa intre UE si Rusia pentru ocuparea zonelor care ascund resurse energetice. Reuniunea de doua zile se va incheia astazi printr-un comunicat comun in care cei 27 de lideri vor anunta programul actiunilor ce vor trebui intreprinse pentru ca anul viitor UE sa poata prezenta un plan solid si coerent in directia combaterii incalzirii planetare, plan care sa poata fi adoptat la reuniunea ce va fi organizata de catre Natiunile Unite in noiembrie 2009. UE cauta astfel sa formeze un front comun in fata ezitarilor tarilor lumii a treia, dar si a unor mari puteri industriale cum sunt SUA si Rusia.

Multe tari se tem ca masurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera ar putea avea un efect negativ asupra propriei lor industrii. Mari ezitari se intalnesc insa si printre tarile membre in UE. Un alt punct controversat al reuniunii a fost si planul, initiat de presedintele francez Nicolas Sarkozy, dar prezentat impreuna cu sefa guvernului german Angela Merkel, de creare a unei "Uniuni mediteraneene", in cadrul careia tarile din UE sa-si poata ajuta vecinii nord-africani. Franta va promova aceasta "Uniune" atunci cand va prelua presedintia UE, in iulie, insa multe guverne nu si-au ascuns ezitarea in fata acestui plan inca vag si care a fost deja categorisit drept "cateva idei zvarlite pe-o hartie".

Pentru mai multe informatii viziteaza Romania libera

spot_img

Ultimele știri