Romania libera: Reactoare nucleare chinezesti la Cernavoda?

Competiția se întețește iar la Cernavodă, unde o companie chinezească ar putea lua locul companiilor care, rând pe rând, au părăsit proiectul pentru construcția reactoarelor 3 și 4.

Vestea bună este că în China se derulează acu cel mai ambițios program nuclear la nivel mondial – 14 reactoare gata, alte 27 în construcție și care vor fi terminate până în 2020 și un total de peste 100 care ar urma să fie în funcțiune în 2030. Vestea proastă este că până acum au eșuat toate încercările de până acum de negociere cu parteneri chinezi pentru proiecte strategice – de la podul peste Dunăre de lângă Brăila la autostrada de centură pentru București.

“Acord de confidențialitate”

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, compania chineză China Nuclear PowerEngineering este interesată să investească în proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, urmând ca în luna octombrie să fie semnat acordul de confidențialitate, care va permite continuarea negocierilor și intrarea în proiect a companiei. “Am convenit ca, în următoarea perioadă, discuțiile tehnice să continue, astfel încât, în luna octombrie, să se semneze acordul de confidențialitate, care va permite continuarea negocierilor și intrarea în proiect a companiei China Nuclear Power Engineering Co. Ltd.(CNPEC), alături de ceilalți parteneri, Arcelor Mittal, Enel și Nuclearelectrica”, a declarat ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Ion Ariton, într-un comunicat, după întâlnirea cu reprezentanții companiei, la Shenzen.

Cine a plecat, cine a venit

Partenerii menționați de ministru sunt singurii rămași în compania de proiect EnergoNuclear, unde NuclearElectrica a devenit majoritară, cu 85% din acțiuni, după ce majoritatea companiilor s-au retras rând pe rând: mai întâi CEZ, apoi RWE, Iberdrola și GDF Suez. Compania de proiect trebuie să vină cu 4 miliarde de euro pentru construcția celor două reactoare.
Pentru construcția efectivă, concurază alți trei candidați, care au depus ofertele în ianuarie: Bechtel International Inc., consorțiul format din SNC Lavalin Nuclear Inc., Ansaldo Nucleare SPA și Elcomex IEA SA respectiv consorțiul condus de compania Atomtechnoprom care include alte 4 firme din Federația Rusă.

 

Citeste mai mult pe romanialibera.ro

 

spot_img

Ultimele știri