Piata romaneasca a biocombustibililor insuficient dezvoltata, alaturi de necesitatea alinierii la legislatia UE care prevede ca necesarul de biocombustibili sa ajunga la 5,75% din consumul total de carburanti pana la nivelul anului 2010, precum si potentialul agricol existent fac din piata romaneasca o destinatie atractiva pentru investitii in productia de biocombustibili.
Romania ar putea atinge tinta agreata de Comisia Europeana in ceea ce priveste ponderea biocombustibililor din consumul total de carburanti, tinand cont de potentialul agricol existent si de investitiile anuntate, sustin specialistii.
"In Romania exista un potential energetic considerabil de biomasa, evaluat la circa 7.600 tep pe an daca luam in calcul numai deseurile agricole, reziduurile forestiere, deseurile urbane si cele menajere. La acestea se adauga materiile prime pentru productia de biodiesel precum rapita, soia si floarea- soarelului si cele pentru bioetanol", ne-a declarat Benone Velcescu, consilier in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).
Potrivit acestuia, necesarul de biocombustibili pana la sfarsitul anului 2010 este de 5,75% din consumul total de combustibili clasici, ceea ce inseamna circa 330.000 de tone de biodiesel si bioetanol pe an. La nivelul anului 2020, obiectivul minim obligatoriu, conform legislatiei Uniunii Europene, este de 10% pondere biocombustibili in consumul de benzina si motorina utilizate in transporturi, adica 600.000 de tone biocombustibili anual.
"Din datele pe care le avem de la Ministerul Economiei, in anul 2007 au fost produse 30.000 de tone de biodiesel si au fost importate alte 20.000 de tone", sustine Benone Velcescu. In aceste conditii, nu este de mirare ca pana in prezent am atras investitii de cateva sute de milioane de euro in acest domeniu. Datele MADR au aratat ca, in Romania, circa 31 de agenti economici activeaza pe piata biocom-bustibililor, cu o capacitate totala de productie de 280.000-300.000 de tone anual.
Potrivit lui Velcescu, in 2009 vor intra in functiune doua unitati de producere a bioetanolului din porumb – Marex Braila si Bio Fuel Energy Zimnicea –, cu o capacitate de circa 150.000 de tone anual.
In judetul Timis, un grup de noua investitori romani si straini vor sa deschida o fabrica de bioetanol in localitatea Gotlob, investitia fiind estimata la 150 milioane euro, din care o parte va fi acoperita din fondurile nerambursabile europene.
De asemenea, grupul portughez Martifer deruleaza o investitie de 50 milioane euro la Lehliu, judetul Calarasi, iar un grup spaniol a alocat 18 milioane euro pentru deschiderea unei unitati de pro-ductie de biocombustibili in judetul Iasi.