Romania libera, Dobrogea: Trei milioane de euro pentru turism ecologic la Macin

Uniunea europeana a alocat trei milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru cele aproximativ 11.000 de hectare ale Parcului National Muntii Macinului in cadrul unui proiect de dezvoltare a turismului ecologic, a declarat directorul Administratiei Par-cului National Muntii
Macinului, Viorel Rosca.
 
"Cu aceste fonduri vor fi amenajate cele cinci trasee pentru turism ecologic din interiorul parcului. Totodata, populatia locala va primi bani, in baza unor microproiecte, pentru realizarea bazei turistice de cazare. Astfel vor fi realizate pensiuni turistice in toate zonele de acces spre parc, de pe ambii versanti ai muntelui. La Macin, Greci, Hamcearca, Valea Teilor, Niculitel si Luncavita se amenajeaza puncte de informare turistica si parcari pentru mijloacele de transport ale turistilor care vin sa viziteze natura salbatica foarte rara din acesti munti", a mai precizat directorul Administratiei Parcului National Muntii Macinului.

Administratia parcului mai are in derulare si un alt program de dezvoltare a oportunitatilor economice ale zonei. Astfel, au fost atrase fonduri europene neram-bursabile si pentru dezvoltarea agriculturii ecologice. Satenii din localitatile marginase parcului au primit consultanta gratuita pentru adaptarea terenurilor agricole si a efectivelor de animale la agricultura ecologica. Astfel, mii de hectare din zonele Macin, Greci, Cerna si Luncavita sunt atestate pentru productie agricola ecologica. Partenerul localnicilor in acest proiect ecologic este Ambasada Danemarcei, care a adus fermieri specializati in agricultura ecologica din Danemarca in zona pentru a-i invata pe fermierii locali cum sa faca productie ecologica. Fermierii ecologisti din aceasta zona au incheiat contracte de livrare a productiei obtinute dupa noua tehnologie in Danemarca.

Turismul si agricultura ecologice de la Macin intampina insa in continuare obstacole serioase din cauza carierelor de extragere a pietrei pentru constructii care mai functioneaza in preajma parcului, la Macin, Greci si Cerna. Desi autoritatile de mediu au dat dispozitii de inchidere a carierelor din preajma parcului, administratorii acestora au contestat deciziile in Justitie si, pana la pronuntarea magistratilor, carierele functioneaza.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri