Romania libera, Dobrogea: Defrisari de arbori protejati intr-o arie ecologica

Organizatiile neguvernamentale specializate in protectia mediului au descoperit grave ilegalitati in rezervatia naturala Carasan – Teke situata pe Culmea Trestenic din apropierea localitatii tulcene cu acelasi nume.

Specialistii Ecopontica au adunat probe materiale care atesta ca Directia Silvica Tulcea a realizat un plan de taieri masevie de arbori in parcelele 65G si 66C. Conform unui memoriu inaintat de ONG-urile de mediu ministerelor Mediului si Agriculturii, sute de arbori din respectivele perimetre silvice aflate sub protectie ecologica stricta, protectie instituita prin HG 2151/2004, au fost marcati de padurari pentru a fi taiati.

Ecologistii atrag atentia ca arborii propusi pentru a fi taiati se afla pe lista rosie de protectie ecologica. Este vorba de goruni seculari, tei argintii, carpeni. Probele adunate de ecologisti mai atesta ca in coroana respectivilor arbori seculari pusi sub protectie ecologica se afla cuiburi de pasari rapitoare inscrise si acestea pe lista rosie de protectie. Cei care reclama dezastrul de pe Culmea Trestenic mai arata ca in respectiva padure se afla o planta protejata foarte rara.

Este vorba de ghiocelul dobrogean care va fi distrus de taietorii de arbori. Zilele trecute, comisarii Garzii de Mediu au confiscat din pietele municipiului Tulcea mii de astfel de ghiocei care se vindeau pe taraba cu un leu buchetul. Rezervatia naturala Carasan – Teke a fost inclusa de autoritatile romane si de Comisia Uniunii Europene, conform unei directive din decembrie 2008, in reteaua europeana a siturilor ecologice Natura 2000 sub numele "situl de importanta comnunitara Podisul Nord-Dobrogean".

Conform procedurilor europene si a legislatiei de mediu din tara noastra, pe teritoriul siturilor Natura 2000 nu sunt permise decat activitati economice traditionale ale localnicilor, cum ar fi pasunatul animalelor si recoltarea unor plante medicinale sau a fructelor de padure sub stricta supraveghere a gestionarului sau custodelui ariei protejate.
 

spot_img

Ultimele știri