Comisia Europeană aduce România în fața Curții de Justiție a UE pentru faptul că nu a închis și reabilitat 68 de depozite ilegale de deșeuri care constituie un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu.
Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, în pofida avertismentelor anterioare, România nu a reușit să ia măsuri împotriva a 68 de depozite de deșeuri neconforme, astfel cum se prevede în Directiva UE privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CE a Consiliului). În temeiul directivei, statele membre au obligația de a recupera și a elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deșeurilor.
România avea obligația de a închide și a reabilita aceste depozite de deșeuri municipale și industriale care nu corespund standardelor până la 16 iulie 2009.
Întrucât pentru remedierea acestei situații nu s-au înregistrat progrese suficiente, Comisia a adresat un aviz motivat suplimentar, în septembrie 2015, solicitând autorităților române să ia măsuri corespunzătoare cu privire la 109 situri necontrolate, care, deși nu mai erau utilizate, continuau să reprezinte o amenințare pentru sănătatea umană și pentru mediu. S-au înregistrat unele progrese, dar pentru 68 de depozite de deșeuri măsurile necesare de remediere și închidere nu fuseseră finalizate în decembrie 2016. Pentru a determina România să accelereze procesul, Comisia trimite autoritățile române în fața Curții de Justiție a UE”, se arată în comunicatul CE.
Directiva privind depozitele de deșeuri stabilește standarde pentru protecția sănătății umane și a mediului, în special a apelor de suprafață, a apelor subterane, a solului și a aerului, împotriva efectelor negative cauzate de colectarea, transportul, depozitarea, tratarea și eliminarea deșeurilor. Aceasta urmărește să prevină sau să reducă, pe cât posibil, efectele negative ale depozitării deșeurilor, pe întreaga durată a ciclului de viață a depozitelor de deșeuri.
Măsuri similare au fost adoptate împotriva altor șase state membre: Bulgaria, Cipru, Spania, Italia, Slovenia și Slovacia. Curtea a emis deja hotărâri împotriva Bulgariei, a Ciprului și a Spaniei.
Îngroparea deșeurilor în sol, cunoscută sub denumirea de „depozitare”, este cel mai puțin durabilă din punct de vedere ecologic și ar trebui să fie menținută la minimul absolut necesar.