Necesarul energetic al lumii va creste de la nivelul actual, de 18.000 terawati ora, la 34.000 de terawati ora in anul 2030, a declarat astazi Iulian Iancu, presedintele Comisiei pentru Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor.
Pentru acoperirea acestui necesar, necesarul de investitii al Uniunii Europene este de 1000 de miliarde de euro, iar cel al Romaniei – de 35 miliarde de euro, a precizat Iulian Iancu.
“Avem nevoie de tehnologie, de apa, de resurse umane si de un mediu climatic adecvat”, a explicat deputatul Iancu.
Ca o reprezentare strict teoretica, daca intregul supliment energetic mondial ar trebui asigurat din surse verzi, Europa ar trebui sa construiasca “un grup de turbine eoliene de aici pana la Beijing, plus 50.000 de stadioane acoperite cu panouri fotovoltaice in fiecare an”, a explicat Iancu.
Evident, acest efort financiar si tehnic este foarte mare. Pe termen scurt, pentru Romania ar fi mult mai accesibil un program de educare a populatiei in spiritul economiei de energie, astfel incat romanii sa inteleaga ce se intampla “daca becul ramane aprins sau daca un calculator ramane deschis peste noapte, sau daca masina circula totdeauna cu portbagajul plin”.
Un raspuns concis fata de argumentele deputatului Iulian Iancu a oferit Alexandru Sandulescu, director general in Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri: “Educatia se va realiza, cumva, automat. Educatia populatiei se va face prin pret”.
Cei doi oficiali au facut aceste precizari in cadrul unei conferinte pe tema promovarii companiilor energetice ale Romaniei.
Foto: www.greenoptim.com
Citeste si:
Raport ONU: Energia regenerabila poate alimenta intreaga lume
Peste doua treimi din capacitatea sistemului energetic din Romania se pierde
Renexpo: In 2050, Romania ar putea folosi doar un sfert din energia consumata astazi