Interviu de Mihai Stoica
Intr-un interviu pentru "Green Report", renumitul profesor Robert Stavins discuta planurile globale de actiune in urma Protocolului de la Kyoto privind schimbarile climatice, pozitia separata a SUA si efectele economice si sociale ale luptei impotriva incalzirii globale in tarile occidentale si in cele in curs de dezvoltare. Stavins considera ca statele in curs de dezvoltare trebuie cointeresate financiar pentru a intra pe piata cotelor de carbon, iar SUA si UE vor fi capabile sa coopereze, in ciuda dezacordurilor privind abordarea economica a comercializarii acestor cote. Condimentandu-si discursul cu un scepticism moderat, economistul Stavins admite ca tarile in curs de dezvoltare au prioritati legate, in primul rand, de dezvoltarea economica, sanatate si educatie, probleme ce depasesc de departe ingrijorarile legate de schimbarile climatice.
"Green Report": Ce putem imbunatati in prezent la structura Protocolului de la Kyoto, inainte de a vorbi despre un plan de actiune post-Kyoto?
Robert Stavins: Protocolul de la Kyoto acopera doar un numar limitat de tari si, astfel, primul lucru la care trebuie sa ne gandim este sa crestem numarul statelor semnatare. Apoi, fiecare tara, individual, trebuie sa implementeze prevederile protocolului bazandu-se pe largi abordari economice, si nu pe politici sectoriale. Evident, abordarea Uniunii Europene acopera 40% din emisii pentru ca, in cadrul schemei de comercializare a emisiilor, a folosit un program "de sus in jos". Daca ar fi avut o abordare "de jos in sus", sistemul cap-and-trade, ar fi acoperit emisiile 100%.
Cum ar putea fi incurajate Statele Unite sa ia parte la un plan de actiune post-Kyoto?
In acest moment, nu cred ca trebuie sa ne facem probleme in legatura cu SUA. Statele Unite vor participa la program incepand cu 2009. Va exista un sistem national de comerciali zare a emisiilor de carbon in SUA, va fi de mare impact si mai bun decat ceea ce exista acum in Europa – in ceea ce priveste de sig nul sau. Legat de prevederile sale imperative, va fi asemana tor cu cel european, dar poate nu atat de stringent. Poate in 2009, an care ar fi termenul-limita pentru cea de-a doua pe rioa da de angajament pentru a pune in miscare actiunile post-Kyoto, SUA vor participa cu noul presedinte, indiferent de partidul din care provine.
Statele Unite au fost un negociator dur la Conferinta de la Bali si vor juca un rol-cheie in negocierile privind dezvoltarea unei strategii post-Kyoto. Credeti ca SUA vor coopera activ la aceste negocieri?
Statele Unite coopereaza deja, insa aceasta nu inseamna ca vor aborda o pozitie care sa placa Europei. A spune ca cooperezi nu inseamna ca esti de acord, astfel SUA ar putea avea o pozitie diferita fata de UE, precum si o abordare diferita referitoare la strategia post-2012.
Credeti ca UE le-ar cere prea mult Statelor Unite in ceea ce priveste lupta impotriva schimbarilor climatice?
Nu voi emite nicio judecata in aceasta problema, spun doar ca guvernele vor coopera, insa asta nu inseamna ca ele vor fi de acord. E ca si cum te-ai duce sa joci un meci de fotbal: intri pe teren ca sa joci conform regulamentului impotriva echipei adverse. Nu inseamna ca vei abandona, anuntand adversarii ca vor castiga. Intri in competitie si iti aperi pozitia. Problema care se pune este daca intri sau nu pe teren.
Sunt Statele Unite capabile si doritoare sa-si schimbe propria politica, din perspectiva economica, privind emisiile si sa se indrepte catre tehnologii mai verzi?
Nu as dori sa emit judecati nici in aceasta privinta. Cred totusi ca lucrul cel mai important este sa trimitem semnale economice catre piata si daca piata va hotari ca cea mai buna solutie, in 5, 10, 20 ori 50 de ani de acum inainte, este capturarea si depozitarea carbonului, atunci asta se va intampla. Daca cel mai bun lucru este biocombustibilul, atunci asta se va produce. Nu pot spune eu, care traiesc in Cambridge, Massachussets sau dumneavoastra care traiti in Bucuresti, Romania care vor fi aceste tehnologii peste 50 de ani. Ce se poate face, insa, este ca guvernele sa aranjeze terenul de joc cu facilitati economice, astfel incat sectorul privat sa faca cele mai bune ale geri tehnologice. Schimbarea tehnologica este, evident, extrem de importanta in lupta impotriva schimbarilor climatice.
Economiile emergente ar face fata cu greu constrangerilor severe, iar structura bazata pe proiecte a Mecanismului Dezvoltarii Curate MDC (mecanismul economic conturat de Protocolul de la Kyoto) este prea costisitoare, restrictiva si birocratica pentru a reusi sa incorporeze eficient tarile in curs de dezvoltare pe termen lung. Cum pot fi atrase aceste tari in program astfel incat sa aiba acces pe piata mondiala
a carbonului?
Raspunsul este evident: accesul la piata carbonului trebuie sa fie in interesul lor financiar. Exista mai multe cai. O solutie se contureaza intr-un program international semnificativ, prin care tarile in curs de dezvoltare ar avea alocatii mai mari decat emisiile pe care le produc si, astfel, ar fi complet platite sa participe prin transferul de tehnologie din lumea industrializata in economiile emergente. Acestea din urma trebuie sa aiba deja un sistem de alocari si de comercializare ale cotelor de carbon pentru ca altfel nu ar mai avea acces la piata globala a carbonului. O alta optiune ar fi sa continue o participare univoca prin ceva precum Mecanismul Dezvoltarii Curate. Acest mecanism are anumite disfunctionalitati, dar si multe cai prin care sa fie imbunatatit. Oricum, in final, aceste tari trebuie sa fie in MDC participante active si depline.
Care ar fi cea mai buna strategie pe termen lung de reducere a emisiilor cu pierderi minime pentru produsul intern brut (PIB)?
Sistemul comercializarii emisiilor de carbon (cap-and-trade) este cea mai fezabila alternativa pentru a se atinge tintele la costuri minime. In acelasi timp, trebuie puse in practica politicile publice care incurajeaza piata privata sa gaseasca solutii pentru tehnologii noi.
Care sunt principalele probleme ce trebuie luate in considerare pentru politica globala privind schimbarile climatice?
Cred ca problemele identificate la Summitul ONU de la Bali au fost corecte: acum trebuie gasite cai prin care sa fie incluse economiile emergente, sa fie finantata adaptarea lor la noua piata, sa se evite despadurirea tarzie si altele. Toate acestea sunt probleme importante care trebuie atacate in urmatorii ani. Noi conducem un proiect exhaustiv, Harvard Project on International Climate Agreements (Proiectul Harvard privind Acordurile Climatice Internationale) si, in urmatorii doi ani, vom lucra cu o suma de state ale lumii sa incercam sa identificam cele mai bune modele pentru acordul post-Kyoto privind clima.
Ati amintit biocombustibilul. Daca hrana devine combustibil, cum va afecta aceasta tarile lumii a treia?
In general, este important sa recunoastem din start ca tarile in curs de dezvoltare au prioritati legate in primul rand de dezvoltarea economica, sanatate si educatie, probleme ce depasesc de departe ingrijorarile legate de schimbarile climatice. E esential sa recunoastem si sa ne asumam acest fapt perfect rational. Daca eu as trai intr-o astfel de tara, cu un venit per capita de 500 de dolari pe an sau mai putin, as simti exact acelasi lucru. Este de o importanta extrema sa nu ne monofocalizam pe politicile climatice. Daca lucrezi pentru un grup de interese caruia ii pasa doar de mediul inconjurator si ignora pretul hranei, educatia ori asistenta medicala, atunci iti permiti luxul sa te lupti pentru cele mai stringente politici de mediu. In mod contrar, daca ai o conceptie mai larga si esti un cetatean responsabil, atunci trebuie sa tii cont de faptul ca alte lucruri, in afara mediului inconjurator, sunt importante pentru oameni, mai ales in tarile in curs de dezvoltare. Aceasta perspectiva, de altfel, este impartasita de economistii din Occident, atat din Europa, cat si din Statele Unite.
Sunteti optimist, in concluzie, gandindu-va la viitorul planetei?
Optimismul sau lipsa mea de optimism privind viitorul planetei sau al societatii nu are nimic de-a face cu schimbarile climatice! Opinia mea este ca schimbarea climatica globala este o problema careia o sa-i dam de capat acum si in viitor. Va fi extrem de scump sa o rezolvam, dar o vom rezolva. Sunt alte probleme in lumea asta in legatura cu care ma simt mult mai putin optimist, insa acelea nu sunt problemele mediului inconjura tor. Ele sunt legate de distribuirea veniturilor, de saracia din tarile in curs de dezvoltare, sunt probleme legate de nationalismul din toate zonele lumii, de grupuri de presiune si ostilitati, de lipsa drepturilor omului. Exista deci lucruri mult mai ingrijoratoare. Cand ma gandesc la nepotii mei, nu ma ingrijoreaza mediul natural in care vor trai, ci mult mai mult mediul social si economic al planetei.
