Lanțurile hoteliere internaționale vor să reducă risipa alimentară. Ce spun reprezentanții hotelurilor din România

Unele dintre cele mai cunoscute lanțuri de hoteluri din lume s-au înscris într-un program prin care încercă să reducă risipa alimentară, potrivit greenbiz.com. Decomandată, programul este unul pilot și urmează să se desfășoare pe parcursul a 12 săptămâni. Am vorbit cu reprezentanții hotelurilor din România, pentru a afla dacă programul se va desfășura și aici.

risipa alimentară
foto: www.hmc.edu

Printre hotelurile care și-au asumat acest program se numără Hilton, Hyatt, grupul InterContinental Hotels și Marriott International. În cadrul celor 12 săptămâni vor fi testate o serie de măsuri de prevenție diferite, atât tehnologice, cât și dintre cele care țin de schimbările comportamentale.

Ce presupune programul de reducere a risipei alimentare

Programul este o inițiativă a WWF, a Rockefeller Foundation și a American Hotel & Lodging Association (AHLA). Acțiunea presupune inventarierea regulată a cantităților de mâncare aruncată, programe de training pentru angajați, crearea unor meniuri care să limiteze risipa alimentară, dar și informarea clienților despre această problemă.

„Imaginați-vă cum ar fi dacă fiecare hotel ar elimina risipa alimentară făcută în urma bufetului de la micul dejun sau dacă ar reuși să nu mai arunce mâncarea rămasă după o conferință. Întreprinderile ar trebui să facă o prioritate din donarea alimentelor rămase și să facă tot posibilul pentru ca mâncarea să nu mai ajungă la groapa de gunoi. Acest gen de proiecte pilot se concentrează pe prevenirea risipei alimentare, care, până la urmă, este benefică pentru afaceri și pentru mediu”, a declarat Pete Pearson, directorul departamentului care se ocupă cu risipa alimentară din WWF.

Reprezentanții Rockefeller Foundation împreună cu WWF, dar și cu alte companii internaționale, guverne și organizații fac parte din coaliția Champions 12.3. Scopul acesteia este ca până în 2030, să înjumătățească risipa alimentară la nivel global.

CEO-ul American Hotel and Lodging Association (AHLA), Katherine Lugar, spune că scopul demersului este identificarea politicilor eficiente, care ar putea să fie aplicate global la nivelul întregii industrii hoteliere.

„Industria are o oportunitate unică de a atrage atenția și de a pune în aplicare reguli, de a folosi instrumentele și resursele necesare pentru a face diferența. Participarea unora dintre cele mai mari branduri din industria hotelieră din America subliniază angajamentele industriei pe termen lung”, a declarat Katherine Lugar.

Devon Klatell, director asociat în cadrul Rockefeller Foundation, spune că schimbările se vor face pas cu pas.

„Acțiunea noastră, prin care acordăm 130 de milioane de dolari pentru risipa alimentară, pe parcursul a șapte ani, se va desfășura în pași simpli, cu fiecare bufet pentru micul-dejun. Odată ce reușim să reducem risipa alimentară în industria hotelieră, vom putea să aplicăm cunoștințele în alte sectoare precum restaurante sau retail”, a declarat Klatell.

 

Ce au spus reprezentanții hotelurilor din România

Pentru a afla dacă programul se va desfășura în România am vorbit cu reprezentanții Hilton, JW Marriott și InterContinental.

Dana Chiriac, Marketing și PR Managerul al InterContinental București, a spus că „este o inițiativă pilot prin care vor sa identifice cum pot hotelurile sa ajute, nu este încă un program la care noi să participăm”. Totuși, „reducerea risipei de mâncare este o preocupare a lanțului hotelier din care facem parte, InterCotinental Hotels Group”, a adăugat aceasta. Trebuie menționat că, în legătură cu acest subiect, a fost solicitată și poziția InterContinental Hotels Group, cu sediul în Londra. Aceasta nu a fost exprimată până la data publicării articolului.

De asemenea, PR Managerul de la Athénée Palace Hilton București, Mirela Burlacu, ne-a transmis că „deocamdată nu au un răspuns oficial” și că „ la nivel local, Athénée Palace Hilton desfășoară acțiuni multiple de reducere a risipei alimentare, atât în ceea ce privește oferta food&beverage pentru clienți, cât și în privința consumului de mâncare al angajaților”. Nu a menționat însă care sunt acestea.

Contactată telefonic, Cristina Nițu, PR Managerul de la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, a declarat că, momentan, nu are cunoștință despre acest program și că va reveni ulterior cu informații suplimentare.

În România, legea pentru combaterea risipei alimentare a fost promulgată la sfârșitul anului trecut. Potrivit inițiatorului legii, parlamentarul Florin Alexemăsura nu este suficientă pentru că ar trebui să fie adoptate un pachet întreg de legi pe această temă. De asemenea, potrivit industriei FMCG, o lipsă majoră a acestei legi este că statul nu acordă facilități fiscale celor care vor să prevină risipa alimentelor sau să le valorifice.

Legea care combate risipa alimentară va intra în vigoare la 21 mai 2017. De asemenea, până la această dată, Ministerul Agriculturii trebuie să elaboreze normele de aplicare ale legii.

 

spot_img

Ultimele știri