Rețeaua electrică a Uniunii Europene este prea veche și prea fragilă pentru a susține tranziția energetică promisă. Pentru a o moderniza până în 2050, Comisia Europeană estimează un necesar de investiții uriaș: până la 2.294 de miliarde de euro.
Potrivit unui raport recent al Curții de Conturi Europene (ECA), aproape jumătate dintre liniile de distribuție din Uniune au deja peste 40 de ani, iar investițiile planificate nu acoperă nevoile reale de modernizare a rețelei.
În timp ce Uniunea Europeană și-a fixat ca obiectiv atingerea neutralității climatice până în 2050, rețeaua energetică ce ar trebui să susțină această tranziție este afectată de subfinanțare cronică, infrastructură îmbătrânită și blocaje administrative.
În România, Transelectrica gestionează linii de transport cu o vechime medie de peste 40 de ani și are în plan investiții de 9,5 miliarde de lei.
Fără acțiuni rapide și coerente, întreaga infrastructură riscă să cedeze sub presiunea cererii și să blocheze chiar procesul de decarbonare.
În lipsa unor investiții și reforme consistente, riscăm să pierdem energie regenerabilă valoroasă și să rămânem cu un sistem care nu poate ține pasul cu propriile obiective.
Un decalaj periculos: investițiile planificate nu acoperă nevoile reale
Datele din raport sunt clare: pentru a putea susține electrificarea accelerată a transporturilor, clădirilor și industriei,
Comisia Europeană estimează un necesar de investiții între 1.994 și 2.294 de miliarde de euro până în 2050.
În prezent, investițiile planificate de operatorii de rețea se ridică la doar 1.871 de miliarde de euro, ceea ce lasă un deficit de până la 423 de miliarde de euro.
Acest gol de finanțare afectează toate componentele rețelei, de la transport la distribuție și stocare.
Conform raportului, în special rețelele de distribuție, care reprezintă peste 75% din totalul investițiilor necesare, sunt cele mai neglijate.
În paralel, aproximativ 34% dintre cei 711 operatori de rețea analizați în Europa au primit cele mai joase ratinguri de credit, ceea ce le reduce dramatic capacitatea de a accesa finanțări.
Vechimea infrastructurii: un factor de risc subevaluat
Infrastructura învechită reprezintă un obstacol tehnic, dar și economic.
Curtea de Conturi Europeană atrage atenția că aproape jumătate din liniile de distribuție din UE au depășit 40 de ani,
iar în România, Transelectrica operează linii aeriene de 220 kV cu o vechime medie de 52 de ani și linii de 400 kV cu o medie de 44 de ani.
Pe fondul acestor date, rețeaua actuală este considerată incapabilă să preia și să echilibreze fluxurile fluctuante de energie din surse regenerabile, care vor domina piața până în 2050.
Stocarea energiei: potențial în creștere, dar soluții încă scumpe și greu de implementat
În lipsa unor capacități adecvate de stocare, o parte semnificativă din energia regenerabilă produsă în Uniunea Europeană se pierde sau nu poate fi integrată eficient în sistem.
Rețeaua, deja fragilă și subdimensionată, se confruntă astfel cu un paradox: deși tranziția energetică este accelerată la nivel declarativ, în practică, infrastructura nu este pregătită să absoarbă fluxurile fluctuante de electricitate verde.
Raportul ECA subliniază, totuși, că „până în 2040, capacitatea totală de stocare a energiei în UE este estimată să crească de patru ori comparativ cu nivelul din 2020.”
Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj sunt, în continuare, cea mai folosită formă de stocare a energiei în UE, însă sistemele pe bază de baterii se extind rapid și vor continua să se dezvolte în anii următori.
„Se preconizează că stocarea cu acumulatori va deveni din ce în ce mai accesibilă, cu o reducere a costurilor de până la 40% până în 2030”, notează raportul.
O altă opțiune analizată este producerea și stocarea de hidrogen din energie electrică.
Totuși, Curtea de Conturi Europeană atrage atenția că această variantă implică pierderi energetice mari, costuri ridicate de producție și necesitatea construirii sau adaptării unor infrastructuri specializate, aspecte care, în acest moment, limitează fezabilitatea soluției la scară largă.
România are o rețea îmbătrânită și subdigitalizată
Raportul Curții de Conturi Europene oferă o radiografie clară și a situației din România, unde infrastructura de electricitate este atât îmbătrânită, cât și ineficientă.
În 2023, țara noastră avea 8 operatori de distribuție și o rețea de 506.716 kilometri de linii electrice de distribuție.
Date privind vechimea infrastructurii:
- liniile de 110 kV – 47 de ani vechime;
- liniile de medie tensiune – 43 de ani;
- liniile de joasă tensiune – 38 de ani;
- stațiile de 110 kV – 44 de ani;
- stațiile de medie tensiune – 34 de ani.
În ceea ce privește transportul de energie electrică, Transelectrica este singurul operator, gestionând o rețea de 9.115 kilometri.
Infrastructura este, însă, la fel de îmbătrânită:
- liniile aeriene de 110 kV – 36 de ani;
- liniile aeriene de 220 kV – 52 de ani;
- liniile aeriene de 400 kV – 44 de ani;
Doar transformatoarele au o vechime mai redusă – 20 de ani în medie.
Această lipsă de investiții se reflectă direct în viața consumatorilor. Costurile sunt suportate prin facturi mai mari, care includ pierderile din rețelele ineficiente și neadaptate.
În plus, întârzierile în racordarea noilor surse de energie regenerabilă frânează tranziția energetică, iar rețeaua ajunge frecvent în pericol de suprasarcină, mai ales în perioadele de consum ridicat.
Deficitul tehnologic este vizibil și în zona de digitalizare:
doar 23% dintre consumatorii din România aveau montate contoare inteligente în 2023, potrivit datelor din raport, față de media europeană de 59,51%.
Această întârziere limitează capacitatea de reacție a rețelei și exclude consumatorii din dinamica participativă a tranziției energetice, de la monitorizare în timp real la flexibilitate sau implicare în comunități energetice.
Birocrație și lipsa de personal: întârzieri cronice în proiecte
ECA identifică și timpul excesiv necesar pentru autorizarea proiectelor ca pe o barieră critică:
obținerea avizelor poate dura între 5 și 7 ani, în timp ce construcția propriu-zisă a infrastructurii durează în medie 2-3 ani.
Lipsa unui cadru unificat și previzibil între statele membre accentuează acest blocaj, iar raportul denunță „o planificare deficitară și o lipsă flagrantă de coordonare între nivelul european și cel național.”
În România, Transelectrica are în derulare un plan de investiții de 9,49 miliarde de lei (aproximativ 1,95 miliarde de euro) pentru perioada 2024–2033, cu finanțare din:
- 66% tarife reglementate;
- 17% venituri din alocarea capacităților de interconectare;
- 17% fonduri europene nerambursabile.
Acest plan vizează modernizarea infrastructurii, integrarea producției din surse regenerabile în Dobrogea și Moldova și creșterea capacității de interconectare cu rețelele din Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina.
Totuși, în lipsa unei reforme structurale a pieței europene de electricitate, astfel de eforturi izolate riscă să fie insuficiente.
Flexibilitate vs. responsabilitate descentralizată: rolul prosumatorilor și al comunităților de energie
Un capitol important din raport este dedicat prosumatorilor și comunităților de energie, consumatori care produc energie, de regulă din surse regenerabile, și pot contribui la flexibilitatea rețelei.
Curtea de Conturi subliniază că: „Prosumatorii și comunitățile de energie generează energie la nivel local, oferind flexibilitate, conștientizare și investiții private în tranziția energetică.”
Totuși, auditorii europeni avertizează și asupra potențialului negativ: în perioadele de vârf, producția solară descentralizată poate supraîncărca rețeaua, dacă nu este susținută de infrastructură digitală și agregatori de piață bine integrați.
În plus, raportul formulează o critică subtilă, dar importantă: acest model poate duce la un transfer de responsabilitate de la autorități către cetățeni, în special în comunitățile cu resurse limitate.
Așa-zisa independență energetică a cetățenilor riscă să însemne, de fapt, transferul riscurilor către populație, în lipsa unui sprijin instituțional echitabil.
Raportul Curții de Conturi Europene este un avertisment clar: fără o rețea electrică modernă, fiabilă și adaptată noilor realități tehnologice, tranziția energetică a UE rămâne un proiect incomplet.
Politicile ambițioase de decarbonare pot fi subminate de infrastructura ruginită, birocrația excesivă și lipsa de coordonare financiară și administrativă.
Reglementările: cheia sau blocajul tranziției?
În analiza Curții de Conturi Europene, una dintre concluziile centrale este că modul în care sunt concepute reglementările energetice poate accelera sau bloca modernizarea rețelelor.
În prezent, cadrul legislativ este fragmentat, birocratic și adesea neadaptat realității din teren.
Deși există planuri strategice ambițioase la nivelul Comisiei Europene, multe dintre ele nu sunt susținute de instrumente juridice sau financiare eficace.
„Tranziția energetică nu poate fi realizată fără o rețea pregătită pentru emisii net zero, iar această pregătire depinde în mod direct de modul în care sunt structurate reglementările și de stimulentele oferite pentru investiții”, subliniază raportul ECA.
Operatorii de rețea se confruntă adesea cu lipsa clarității în ceea ce privește recuperarea costurilor investițiilor, cu incertitudinea privind alocarea riscurilor între public și privat și cu lipsa de standardizare a procedurilor de autorizare între statele membre.
Această situație duce la întârzieri în proiecte, lipsă de predictibilitate și, uneori, retragerea investitorilor privați.
Pentru ca reglementările să devină un catalizator al tranziției, raportul recomandă:
- simplificarea și digitalizarea proceselor de autorizare;
- stabilirea unor ținte clare și obligatorii pentru investiții în rețele, similare celor pentru energie regenerabilă;
- crearea unor mecanisme de sprijin financiar pentru operatorii cu ratinguri slabe de credit;
- introducerea de stimulente pentru proiecte care aduc flexibilitate sistemului, precum stocarea, digitalizarea și participarea prosumatorilor.
Impactul economic: pierderi de miliarde și frânarea tranziției
Pe lângă riscurile tehnice și climatice, subinvestiția în infrastructura electrică generează costuri economice uriașe, directe și indirecte.
Problemele de stabilitate a rețelei nu sunt doar episoade neplăcute pentru consumatori, ci evenimente care pot bloca industrii, paraliza sistemele de sănătate și comunicații și genera pierderi financiare în lanț.
Potrivit estimărilor Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER),
Costul anual al congestiilor din rețea și al restricțiilor de transport (redispatching) în UE este de aproximativ 4 miliarde de euro, iar valoarea ar putea crește exponențial dacă rețelele nu sunt modernizate.
La acestea se adaugă:
- costuri de oportunitate: investițiile amânate înseamnă capacități neutilizate din surse regenerabile deja instalate, în special în regiuni precum Dobrogea, unde capacitatea de producție eoliană și solară depășește capacitatea de evacuare;
- creșterea prețurilor la energie: lipsa unei rețele flexibile și interconectate duce la volatilitate pe piață și menține dependența de surse scumpe și poluante;
- pierderi în productivitate și competitivitate industrială: într-un context global în care energia curată și stabilă devine un avantaj economic, o rețea lentă și fragilă pune Europa în dezavantaj față de alți mari jucători.
Pentru ca tranziția să reușească, este nevoie de investiții reale, procese rapide, viziune sistemică și un angajament clar pentru echitate energetică între regiuni, actori și consumatori.
CITIȚI ȘI:
Producția de energie verde ezită, România rămâne fidelă combustibililor fosili
