Wasted este un program care se desfășoară într-un cartier al Amsterdamului și prin care cei care colectează deșeurile reciclabile primesc gratuități și reduceri din partea a 64 de parteneri, printre care masaj, yoga, reparații la bicicletă.
„Procentul de reciclare în Olanda este încă foarte mic pentru că foarte puțini cetățeni colectează selectiv deșeurile. Ne confruntăm cu o reală provocare, din moment ce oamenii gândesc: «De ce să fac efortul să separ deșeurile?»”, scriu cei de la Wasted pe site.
Acesta este un program din 2015 pentru olandezii din cartierul Noord al Amsterdamului și care îi recompensează pe cei ce colectează selectiv. Ca să faci parte din acest program, trebuie să te înscrii pe site.
Pentru început vei primi un kit cu 12 saci de gunoi și un poster cu toate informațiile de care ai nevoie pentru a colecta separat plastic, hârtie și textile. După ce ai umplut sacii, trebuie să îi duci la cel mai apropiat tomberon destinat tipului de deșeu, scanezi codul QR de pe coșul de gunoi, faci o poză sacilor de gunoi pe care i-ai adus și o urci pe site-ul Wasted.
La final, pentru fiecare sac de reciclabile primești în contul Wasted o monedă virtuală, iar când strângi mai multe poți primi reduceri la servicii sau la produse de la 64 de parteneri, cum ar fi cafenele, magazine sau restaurante. De exemplu, poți să ai parte de reduceri la cafea, bere, evenimente, supe, reparații la bicicletă, servicii de contabilitate, tratamente reiki, masaj, clase de yoga, cine, unelte sau chiar și mobilă.
Un sac de plastic trebuie să cântărească în jur de 800 de grame ca să primești o monedă, unul de hârtie – 1,3 kilograme, iar unul de textile – 4,5 kilograme. Pentru fiecare cinci monede strânse în cont, primești acasă un set nou de saci menajeri.
Inițial, proiectul a fost gândit să încurajeze oamenii să strângă plasticul de pe străzi, din gropile de gunoi și din apă, iar plasticul colectat era utilizat pentru confecționarea unor bunuri folosite de comunitate, cum ar fi bănci, mese, mobile și structuri pentru locurile de joacă. În schimb, primeai niște monede verzi, din plastic, pe care le utilizai ca să primești gratuități sau reduceri de la 30 de parteneri ai proiectului.
Începând cu anul 2015, când a demarat proiectul, până în decembrie 2016 se înscriseseră în program 700 de gospodării, pe când în cartierul Noord locuiesc 87.000 de persoane. Într-n sondaj realizat de Wasted, 52% dintre respondenți au declarat că și-au îmbunătățit obiceiurile privind deșeurile, iar 23% au spus că și-au redus consumul de plastic, toate grație apartenenței la programul Wasted.
„Oamenii încep să realizeze cât plastic produc într-o săptămână și este destul de dureros”, a declarat Francesca Miazzo, fondatoarea Fundației Cities, care a demarat proiectul, pentru The Guardian.