Mai mult de 80% din zonele umede din regiunea Dunăre-Carpați au fost pierdute în ultimii 150 de ani și, odată cu ele, serviciile pe care le furnizează, susțin reprezentanții WWF România.
În perioada comunismului, în lunca inundabilă a Dunării, statul român a demarat un program de extindere a terenurilor agricole în zona de luncă, cu soluri extrem de fertile datorită aportului de nutrienți adus de aluviunile Dunării. Terenurile au fost îndiguite și secate, vegetația a fost înlocuită cu plante de cultură, fauna a dispărut, iar porțiunile nearabile au fost transformate în zone industriale sau pășuni. În timpul ploilor abundente zonele umede din lunca inundabilă a Dunării ofereau un spatiu amplu de revărsare a apei, iar digurile nu pot face față mereu viiturilor Dunării.
„Până în prezent, în România managementul apelor și inclusiv gestionarea inundațiilor s-au realizat prin lucrări hidrotehnice de tipul digurilor, barajelor care s-au dovedit a avea impact negativ asupra naturii. Acum, la nivel internațional sunt promovate soluțiile de tip infrastructură verde care au o paletă largă de beneficii și care pot fi realizate cu costuri mai scăzute. Printre aceste soluții se află și recostrucția ecologică a zonelor umede. Considerăm că și în România planurile de management ale bazinelor hidrografice și planurile de prevenire, protecție și dimunare a riscului la inundații trebuie să conțină și măsuri de reconstrucție a zonelor umede”, a declarat Camelia Ionescu, manager program ape dulci, WWF România.
Peste 1.500 de hectare renaturate, însă potențialul este mult mai mare
În România, WWF împreună cu partenerii săi și comunitățile locale au renaturat peste 1.500 de ha în lungul și în Delta Dunării, suprafața reprezentând însă doar 5% din potențialul existent.
În perioada următoare, WWF urmărește renaturarea a 635 de ha din Situl Natura 2000 Gruia – Gârla Mare din județul Mehedinți. Legătura directă a zonei umede Gârla Mare cu Dunărea a fost întreruptă în anii 1980 când a fost construită aici o fermă piscicolă ale cărei bazine și iazuri au fost ferite de inundații prin diguri.
De asemenea, în județul Giurgiu, pentru zona-pilot Balta Greaca, WWF a realizat un studiu pe care se bazează patru scenarii de funcționare, care arată modurile în care ar putea evolua zona.
Ziua Mondială a Zonelor Umede, sărbătorită în fiecare an pe 2 februarie, marchează data adoptării Convenției asupra zonelor umede de importanță internațională în orașul iranian Ramsar. În afară de biodiversitatea bogată, zonele umede atenuează efectele negative ale schimbărilor climatice și ajută la protejarea a milioane de oameni la nivel mondial împotriva inundațiilor. În plus, aceastea purifică apa, sunt sursă de hrană, lemn și biomasă, dar oferă și locuri de muncă și de recreere.
În lume există peste 1600 zone umede de importanță internațională, iar desemnarea unei zone umede ca sit Ramsar este o recunoaștere a importanței și a gestionării adecvate a acelei zone pe plan mondial.
În România au fost desemnate ca zone umede de importanță internațională 19 situri, cu o suprafață totală de 1.156.448 de hectare, trei dintre acestea, Iezerul Călărași, Suhaia și Bistreț, au fost desemnate în anul 2013, drept situri Ramsar transfrontiere între România și Bulgaria, prin angajamentul comun al miniștrilor mediului din cele două țări.
Citește și:
Ziua Mondială a Zonelor Umede: În România sărbătorim 19 situri
