Proiectele de regenerare urbană, investițiile în sustenabilitate și inițiativele de colaborare internațională domină agenda recentă. De la amenajarea parcurilor în București și Constanța, la reluarea exporturilor agricole și construcția unei fabrici de panouri fotovoltaice, autoritățile investesc în infrastructură verde și soluții sustenabile, în timp ce conferințele și evenimentele de mediu dezbat viitorul transportului ecologic și provocările climatice.
1. Ministrul Mediului din Ucraina a transmis un document care cuprinde planul de management al bazinului fluviului Dunărea pentru perioada 2025-2030 către Ministerul Mediului omolog român. Documentul stabilește obiectivele de mediu pentru apele de suprafață, cele subterane și zonele care urmează să fie protejate din bazinul Dunării, dar autoritățile române au ignorat documentul și invitația la consultările transfrontaliere. Mai multe detalii în articolul de la Puterea.
2. Conform datelor Institutului Național de Statistică, România a cheltuit 1.2% din PIB (potrivit cifrelor din aprilie), respectiv 19.8 miliarde de lei pentru protecția mediului în 2023. Cele mai mari cheltuieli au fost înregistrate în domeniul gestionării deșeurilor la producătorii specializați, reprezentând 70.3% din totalul cheltuielilor, anunță AGERPRES.
3. O delegație formată din fermieri români și reprezentanți ANSVSA a mers în Maroc pentru reluarea exportului de ovine și diversificarea exportului existent. Fermierii români vor putea trimite la export animale, miere, lapte și produse lactate, anunță AgroIntel.
4. Proiectul pentru amenajarea parcului SRI din sectorul 6 al Bucureștiului a fost aprobat joi, 17 octombrie, în ședința de consiliu local. Lucrările vor începe în luna martie a anului 2025, iar valoarea totală va ajunge la 5 milioane de euro, transmite Buletin de București.
5. Se construiește prima fabrică românească de panouri fotovoltaice cu bani din PNRR în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Proiectul va avea o producție zilnică de peste 430 de panouri, capacitatea anuală de producție țintită este de 140 MW, iar valoarea ajutorului de stat este de 3.89 milioane de euro, anunță Profit.ro.
6. Primăria Constanța a elaborat un proiect de regenerare urbană prin care 420 de hectare pe care stau situri industriale și militare dezafectate, precum și depozite de produse petroliere închise vor fi transformate în parcări supraetajate, parcuri, păduri urbane ș.a., Proiectul va fi supus consultării publice, scrie Constanța100%.
7. Zeci de organizații și cercetători cer taxarea călătorilor aviatici frecvenți. Veniturile generate în UE ar ajunge la 51 de miliarde de euro și ar putea finanța 20% din investițiile pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, transmite Green Report. Industria propune altă soluție.
8. Primăria capitalei vrea să amenajeze un parc de aproape 6 hectare în sectorul 4 și solicită guvernului să treacă terenul din zona Vitan – Bârzești din proprietatea consiliului general al capitalei, în domeniul public al municipiului București. Detalii suplimentare în articolul de la Economedia.
9. Conferința Green Report de pe data de 31 octombrie, cu tema „Transport sustenabil în România – utopie sau realitate?”, invită la dezbatere, abordând una dintre cele mai presante întrebări ale zilelor noastre. Această conferință oferă platforma ideală pentru a pune în discuție soluțiile inovatoare, politicile europene și naționale, și provocările actuale cu care ne confruntăm în România și în alte state europene.
#transportsustenabil #conferinta #gala #GreenReport #dezvoltareurbana #exporturiagricole #parcuriurbane #regenerareurbana #infrastructuraverde #environmentalprotection #sustainability #urbandevelopment #greenews #revistapresei #radarulverde #stiridemediu