Subiectele principale de astăzi includ pașii spre independența energetică în comuna Buteni, criza de secetă din zona Argeș – Vedea și sancțiunile aplicate pentru exploatarea neregulamentară a agregatelor minerale. Totodată, aflăm despre măsurile împotriva tăierilor ilegale și criza zootehnică de la noi din țară.
- Comuna Buteni din județul Arad face pași importanți către independența energetică. Primarul susține că 200 de gospodării au panouri fotovoltaice, iar costurile la energia electrică au scăzut în primul an cu aproape 50%, scrie HotNews.
- Administrația Națională Apele Române (ANAR) a anunțat luni că râurile Glavacioc și Sabar din zona hidrografică Argeș – Vedea au secat complet. Vezi care sunt localitățile cel mai afectate de secetă în articolul de la G4Media.
- O treime din tăierile de arbori din județul Bihor au fost clasificate ca tăieri accidentale, 300.000 de metri cubi din 1 milion de metri cubi. Tăierile accidentale se fac atunci când pădurea este afectată de fenomene naturale, transmite PressHub.
- Ministrul Mediului, Mircea Fechet a anunțat luni că pot fi semnalate problemele sistemului de garanție – retur prin aplicația WhatsApp. Opțiunea este deschisă atât pentru consumatori, cât și pentru magazine. Vezi numărul de telefon în articolul de la Startup Cafe.
- La sfârșitul acestui an intră în vigoare un nou regulament al UE care va interzice comercializarea produselor din zone defrișate, dar și exportul acestora către alte piețe, anunță Știri pe surse.
- Garda de Mediu a amendat cu 500.000 de lei balastiere din județul Prahova în urma unor controale. Modalitatea de exploatare a agregatelor minerale, respectarea permisului de exploatare în terasă, cât şi în albia râului Prahova/Teleajen sunt motivele sancțiunii, scrie G4Media.
- România se confruntă cu o criză în sectorul zootehnic – pesta micilor rumegătoare. Boala poate distruge sectorul zootehnic românesc dacă nu vor fi luate măsuri urgente, anunță Ziarecom.
- Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) are 7 proiecte de mediu întârziate pe bani europeni, dar a semnat două contracte de finanțare prin PNRR, scrie Newsbv.
#independentaenergetica #defrisariaccidentale #crizazootehnica #environment #eco