Astăzi, știrile de mediu pun accent pe dificultățile comercianților cu sistemul de garanție – retur, noi reglementări pentru prosumatori și piața de energie, precum și cazuri de defrișări și depozitări ilegale de deșeuri, alături de noi proiecte urbane și redeschiderea Băilor Telega.
- Micii comercianți spun că au mai multe probleme cu Sistemul de Garanție – Retur, printre acestea ar fi și recuperarea greoaie a banilor pe care aceștia îi plătesc pentru ambalaje. Mai multe despre problemele reclamate de aceștia în link-ul de la Ziare.com.
- Prosumatorii care vor să-și instaleze panouri solare trebuie să țină cont de câteva aspecte legate de stocarea energiei și să colaboreze cu instalatori autorizați. Vezi detalii despre lege și ce autorizații sunt obligatorii în articolul de la Capital.
- O tonă de deșeuri medicale periculoase au fost descoperite de Garda de Mediu în curtea unui operator economic care se ocupă de neutralizarea și colectarea lor. Acestea erau depozitate ilegal, anunță Știrile ProTV.
- Mai multe birouri de proiectare din țară și din afara ei au intrat într-un concurs pentru amenajarea Coridorului Verde Colentina din sectorul 2 al Capitalei, transmite Buletin de București.
- Băile minerale Telega din județul Prahova, cunoscute pentru cea mai mare salinitate din România vor fi disponibile pentru public de la anul. Lucrările de amenajare au început, anunță autoritățile locale. Mai multe detalii în articolul de la G4Media.
- Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) renunță la plafonarea prețurilor și stabilește noi reguli pentru piața de echilibrare de energie electrică, scrie Economica.
- Primăria Sectorului 6 a amendat un dezvoltator imobiliar cu 200.000 de lei pentru defrișarea ilegală a mai multor arbori de pe Bulevardul Timișoara, transmite Buletin de București.
- Anul acesta, luna iulie a fost cea mai caldă lună iulie înregistrată pe planetă, anunță Știrile ProTV.