De la eforturile României de a amâna închiderea termocentralelor pe cărbune, până la proiecte de reconversie verde, fenomene atmosferice extreme și controverse privind consumul de resurse, actualitatea ultimelor zile aduce în prim-plan atât provocările tranziției energetice, cât și efectele tot mai vizibile ale schimbărilor climatice. Vă prezentăm cele mai relevante știri despre politici de mediu, inițiative locale, infrastructură și fenomene globale.
1. România trebuie să justifice în fața Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe cărbune ale Complexului Energetic Oltenia, prevăzute pentru dezafectare prin PNRR și legea decarbonizării. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, susține că autoritățile încearcă, prin studii realizate de Transelectrica, să obțină acceptul Bruxelles-ului, vizând anul 2029, când reactorul 1 de la Cernavodă va reveni în funcțiune, anunță Profit.ro.
2. Brașovul va transforma 2.000 de hectare de pădure, de la Tâmpa până în Postăvaru, în pădure-parc, după ce proiectul a primit aprobarea finală. Inițiativa, demarată de administrația locală și susținută de mai multe proceduri birocratice, va permite amenajarea de trasee de drumeție și ciclism montan, precum și alte facilități pentru activități recreative, accesibile mai multor categorii de persoane. Potrivit primarului George Scripcaru, Brașovul este primul oraș din România care a obținut acest aviz, transmite Biz Brașov.
3. La licitația pentru achiziția a 12 trenuri electrice pe bază de hidrogen a fost depusă o singură ofertă. Inițial, proiectul urma să fie finanțat din fonduri PNRR, însă premierul Marcel Ciolacu a anunțat anul trecut redirecționarea a 360 milioane de euro către cofinanțarea autostrăzilor, invocând lipsa trenurilor cu hidrogen disponibile. Valoarea contractului este estimată între 1,6 și 2,46 miliarde de lei fără TVA, în funcție de durata serviciilor aferente, iar contractul va avea o valabilitate de 225 de luni, scrie Economedia.
4. Săptămâna trecută, George Simion, candidat la alegerile prezidențiale a trimis un milion de scrisori electorale personalizate, stârnind controverse privind protecția datelor personale și impactul asupra mediului. Pentru această campanie au fost consumate aproximativ 12,5 tone de hârtie, fiecare scrisoare cântărind în medie 12,5 grame (5 g pentru coală A4 și 7,5 g pentru plic). Citiți articolul de la Green Report pentru detalii suplimentare.
5. Ministerul Finanțelor a transmis o circulară în care precizează că bateriile de stocare destinate sistemelor fotovoltaice on-grid sau hibride, altele decât cele off-grid, nu pot beneficia de cota redusă de TVA de 9%, indiferent dacă sunt livrate separat sau incluse într-un kit de instalare. Prin urmare, pentru aceste baterii se aplică cota standard de TVA de 19%, anunță Financial Intelligence.
6. Operatorul portughez REN susține că pana de curent care a afectat Portugalia a fost provocată de o defecțiune în rețeaua electrică spaniolă, cauzată de un fenomen atmosferic rar. Variațiile extreme de temperatură au generat oscilații anormale pe liniile de foarte înaltă tensiune, fenomen cunoscut sub numele de „variație atmosferică indusă”. Aceste oscilații au perturbat sincronizarea rețelelor, declanșând întreruperi succesive în sistemul electric european interconectat. REN avertizează că stabilizarea completă a rețelei ar putea dura până la o săptămână, transmite G4Media.
7. Distrugerea vegetației din parcul IOR continuă, după ce un buldoexcavator a revenit pe terenul retrocedat pentru îndepărtarea stratului de iarbă. Locuitorii din zonă acuză că intervenția a dus la moartea mai multor arici. Deși mai multe exemplare au fost observate în iarbă și tufele de tuia, lucrările au continuat sub privirile autorităților. Grupul de Inițiativă Civică IOR – Titan solicită intervenția de urgență a autorităților, scrie Buletin de București.
8. Vara anului 2024 a fost cea mai caldă din ultimii 2.000 de ani în Laponia, potrivit Institutului meteorologic finlandez, care atribuie fenomenul încălzirii climatice accelerate. În orașul Sodankyla, temperaturile au fost cu 2,1°C peste media normală, arată un studiu realizat împreună cu Institutul Resurselor Naturale din Finlanda. Între iunie și august, temperatura medie a atins 15,9°C, depășind precedentul record din 1937. Detalii suplimentare în articolul de la HotNews.