Un crematoriu din Taiwan vrea sa produca curent electric printr-o metoda mai neobisnuita. Un crematoriu din Taiwan vrea sa utilizeze caldura provenita de la corpurile umane incinerate pentru a produce curent electric care sa alimenteze circuitul de aer conditionat la cladirii, informeaza AFP, preluata de HotNews.ro. Crematoriul este situat intr-un cartier din Taipei.
Un centru de incinerare din Taipei a investit 7,7 milioane de dolari taiwanezi (240.000 dolari americani) in echipamente care permit convertirea caldurii in electricitate, a precizat directorul adjunct Yang Yi-lin. Curentul electric ar urma sa alimenteze sistemul de aer conditionat al crematoriului.
Proiectul a starnit foarte multe critici.
"Este ingrijorator sa te gandesti ca familiile indoliate vor fi racorite de un sistem de aer conditionat alimentat de arderea corpului defunctului", spune un ales local din Taipei, Chuang Ruei-hsiung, citat de agentia Central News.
Crematoriul a precizat ca nu intentioneaza sa renunte la proiectul sau dar ar putea, in cel mai rau caz, sa utilizeze electricitatea astfel produsa pentru iluminat, a precizat Yang. "Reciclam resturile din crematoriu pentru a reduce poluarea aerului si pentru a proteja mediul inconjurator. Dar tinem cont, in egala masura, si de reactiile familiilor", a adaugat directorul adjunct.