Ziua: O treime din speciile cunoscute de dinozauri nu a existat niciodata, sustin specialistii

O treime din speciile cunoscute de dinozauri nu au existat niciodata, sustine un studiu recent realizat de specialisti. Cercetarea finalizata de paleontologii Mark Goodwin, de la Universitatea Berkeley, si Jack Horner, de la Montana State University, afirma ca dinozaurii tineri nu erau versiuni in miniatura ale parintilor lor, informeaza, marti, RealitateaTV.

La fel ca pasarile si alte animale, dinozaurii tineri au suferit modificari fizice importante in timpul cresterii. Asta inseama ca multe dintre fosile de dinozauri mici, inclusiv rude ale lui T. Rex, au fost identificate gresit ca specii unice. Cel mai bun exemplu este Nanotyrannus despre care se credea ca este o ruda mai mica a lui T. Rex. Multi experti sunt acum de parere ca Nanotyrannus a fost de fapt un tanar T. Rex si nu o specie noua. Craniul tanarului T. Rex s-a modificat foarte mult pe masura ce a crescut. Craniul s-a transformat din unul lung intr-unul scurt si mare, fapt care ii permitea sa manance cantitati mari de hrana.

Fosila care sta insa la baza studiului este un dinozaur de marime medie, intre Nanotyrannus si T. Rex. Nanotyrannus avea 17 dinti pe mandibula, iar Tyrannosaurus avea 12. Horner crede ca versiunea intermediara, care avea 14 dinti, era tot un T. Rex tanar, care a pierdut dintii mici si ascutiti si i-a inlocuit cu dinti mai putini, dar mai rezistenti si mai duri.

Hans-Dieter Sues, paleontolog la Muzeul national de Istorie Naturala din Washington DC, a spus insa ca este improbabila o noua clasificare a unei treimi din speciile descoperite. "Dovedirea unei asemenea ipoteze este dificil de realizat pentru ca este necesar mai mult material fosil decat este disponibil in acest moment", a mai afirmat Sues, potrivit RealitateaTV.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri