Precipitat, incarcat cu entuziasm si dornic sa impartaseasca tuturor experienta sa, Paul Muresan incepe sa povesteasca cum a ajuns sa fie voluntar al Asociatiei Tasuleasa Social. De atunci au trecut patru ani, iar amintirile frumoase, care merita povestite, au devenit din ce in ce mai greu de sortat. A inceput cu lucruri simple, precum plantatul copacilor sau adunatul de deseuri, iar acum a ajuns unul dintre oamenii de baza ai asociatiei, care initiaza, la randul lui, tinerele sperante in ale ecologiei. In fiecare vacanta, Paul se afla in campusul asociatiei situat in pasul Tihuta, langa muntele Tasuleasa, unde da o mana de ajutor. Are multe de zis, porneste de la o ideea, ajunge la alta, se opreste sa se asigure ca-l urmaresti si apoi continua cu repeziciune. Sinceritatea i se citeste in glas, iar emotia bucuriei ca a realizat ceva bun ii lumineaza chipul.
Interviu de Loredana Pana
loredana.pana@green-report.ro
Cum ai ajuns la Tasuleasa Social?
Un tricou m-a adus la Tasuleasa. Era un tricou care se plimba prin Liceul de Arte Plastice din Bistrita, unde invatam, si pe el scria „Tasuleasa social”. Am crezut ca era o trupa de punk, suna foarte indraznet numele si mi-a trezit interesul. Tricoul era purtat de o fata, care a fost voluntara aici. Ea facea tot timpul mofturi la mancare, dar ajuns sa-i placa pana la urma. Mancarea este foarte buna la Tasuleasa. Cand am ajuns aici eram parca in alta lume. La Bistrita era foarte cald, iar aici e mereu rece, iti face sangele sa circule mai repede.
Cum a fost prima intalnire cu natura?
Cand am ajuns la Tasuleasa am cunoscut tot felul de oameni din alte tari, am inceput sa povestim si eram bucuros ca pot sa exersez limba engleza. Majoritatea strainilor de acolo erau din Germania. Am facut impreuna o impadurire interculturala. Am ramas cu gura cascata cand am vazut ca nemtii veneau de la 1.000 de kilometri sa planteze tocmai aici la noi. A fost ceva nou pentru mine, dar nici nu eram pregatit, nu stiam cum sa privesc lucrurile. Se faceau bisericute, noi statem in grupul nostru departe si nu prea ne uitam in afara gradinii noatre, din pacate. De exemplu, a venit intr-o seara prozatorul George Craciun, sa recite poezii la foc. Am fost si noi chemati, dar am preferat sa mergem la nu stiu ce concert. Mi-a parut rau ca atunci gandeam altfel si am pierdut ocazia asta. Dar fiecare e razvratit intr-o perioada.
Cum au reactionat parintii cand te-au vazut asa dedicat unei cauze?
Fata de Bistrita, locul era o imbatare, plecai ca drogat. Parintii mei nu intelegeau de ce imi place atat d emult sa vin aici. Intotdeuna aici sunt portile deschise, cand vrei sa pleci, pleci, cand vrei sa vii, vii. E greu sa le explici parintilor ce inseamna voluntariatul. Ei cred ca este munca patriotica, avand in vedere experinta lor. E greu sa le schimbi mentalitatile.
Cum arata o zi din viata ta ca voluntar?
Atunci cand vin copiii aici, ne trezim foarte devreme sa le pregatim masa si sa punem totul in ordine. Avem pregatite tot felul de activitati pentru ei, care difera de la o grupa la alta. Putem planta copaci, aduna deseuri, sau le pregatim diferite cursuri. Cu ultima grupa am mers pe munte si le-am vorbit despre zona, am facut trasee si le-am aratat tehnici de supravietuire in natura. Acum, de exemplu, construim o casa sanitara si avem nevoie de ajutor fizic. Ma implic in mai toate activitatile de la Tasuleasa Social.
Cum te-a schimbat voluntariatul?
Inainte ma temeam destul de tare sa am o responsabilitate, odata ce-o primeai te lua groaza. Mai bine nu aveai niciuna si te scapai de toate. Era un sentiment de liniste cumva, dar si de nimic. Cred ca era linistea nimicului.
Esti unul dintre "batranii" locului. Cum ti se par copiii care vin acum aici?
Ma regasesc in copiii care vin aici. Alin Ulhmann Useriu, Presedintele Asociatiei Tasuleasa Social, vorbea foarte insufletit despre locul asta, iar eu nu luam asa in serios. Atunci nu avem urechi pentru ce avea el de spus. Un pic daca eram atent atunci la el, eram de atunci cuprins si nu pierdeam atatea. Acum imi pare rau cand vad asta la copiii de acum. E ciudat, cand vin grupele vara, parca vezi o radiografie a societatii. Vezi bisnitarii, smecherii, pe cei care invata si te vezi si pe tine acolo.
Ce le spui stiind ca si tu ai fost acolo?
Timpul schimba situatia de cele mai multe ori. Multi dintre cei care vin cu noi pe munte, sa le aratam tot felul de chestii, incep sa asculte muzica la mp3, in timp ce noi le povestim. Ei nu vor sa asculte cum suna locul respectiv si isi pun castile si isi iau niste momente individuale. Cu toate astea, sunt multi care au plecat cu lectia invatata de aici. Si-au dat seama ca nu ai cum sa transformi orice loc in care te duci in muzica pe care vrei tu sa o auzi. Locurile au muzici diferite. Daca le maschezi cu lucrurile care iti plac tie, in muzica ta, sau le transformi, atunci nici nu poti sa le percepi asa de usor. Asta este o lectie importanta pe care copiii o invata aici. Asta am invatat si eu la randul meu, atfel nu as mai fi putut sa fiu aici.
Care a fost cel mai greu moment din viata ta de voluntar?
Cand uiti de ce faci ceea ce faci. Cand ai munca grea si uiti de ce o faci, atunci simti cel mai bine greutatea muncii respective. Daca esti motivat si stii foarte bine ce ai de facut, ai putea sa faci orice.
Ce vrei sa faci pe viitor?
Vreau sa fac foarte multe la Tasuleasa, ca voluntar. Pot sa zic ca odata ce ai fost voluntar si ti-a intrat asta in sange, vei ramane pe viata. Sa fii voluntar nu este o chestie foarte oficiala care se leaga strict de asociatii. Am vazut ca voluntariatul are foarte mult de-a face cu responsabilitatea. Fiecare ar putea sa fie voluntar mai departe. E ca un simt, nu e ceva nou inventat acum, de care se tot aude la televizor. Fiecare simte pe pielea lui ca nu are cum sa fie numai cat ma inconjoara pe mine. Orice faci, misti ceva, se duce mai departe si tot la tine se intoarce. Poate ca asta te motiveaza sa mai ridici ceva de pe jos, sau sa mai asculti pe cineva cand vorbeste. Cred ca exista voluntari care nu au fost niciodata intr-o asociatie. Odata ce ai prins gustul, nu ai cum sa te lasi. Ca voluntar trebuie sa lasi de la tine ca sa poti sa vezi ce se intampla in exterior.
Foto: Green Report / Anita Vizireanu
