Deputatul PC Bogdan Ciuca, purtator de cuvant la nivel national al conservatorilor, a prezentat ieri cateva propuneri facute Guvernului de alianta PSD + PC despre care nu s-a prea vorbit, desi sunt aspecte interesante.
A vorbit despre propunerea de a extinde Programul „Rabla” si asupra masinilor si tractoarelor care se folosesc in agricultura. Scapand de fierataniile din batatura, agricultorii ar putea achizitiona mai convenabil un tractor nou, care sa fie fabricat in Romania, revigorand astfel si industria. De asemenea, programul ar putea fi extins si asupra societatilor comerciale, de stat sau particulare, nu numai asupra persoanelor fizice.
Deputatul a prezentat si proiectul ca irigatiile sa dispuna de alocare de curent electric la pretul productiei de catre hidrocentrale, adica mai ieftin.
El a reiterat si propunerea reducerii TVA la alimentele de baza, explicand ca la vreme de criza trebuie redusa fiscalitatea. Ciuca a precizat si ca state precum Germania sau Marea Britanie fac acest lucru cu mult inainte de aparitia crizei.
Scutirea de impozit a profitului reinvestit, care trebuia sa intre in vigoare din luna aprilie dupa o amanare initiala, nu este nici in prezent aplicata, a mai spus deputatul.