Speciile invazive, ce sunt trasportate de pe un continent pe altul cu ajutorul vaselor cargo, produc daune de miliarde de dolari in fiecare an, potrivit unui raport realizat de organizatia de mediu World Wide Fund for Nature (WWF), citat de The Telegraph (VEZI STUDIU).
Specii cum este crabul chinezesc si-au format un nou habitat in fluviul Tamisa, dar si in alte rauri din Anglia, dupa ce au ajuns in Europa din tancurile de imersiune ale vaselor. In jur de 7.000 de specii marine si de coasta calatoresc de-a lungul oceanelor planetei in fiecare zi, conform raportului.
Unele dintre aceste specii devin invazive in noile habitate, in care numarul lor nu mai este limtat prin competitia cu speciile locale sau din cauza bolilor la care sunt vulnerabile. Raportul estimeaza ca, in ultimii cinci ani, speciile invazive au provocat daune de aproape 50 de miliarde de dolari la nivel global. Pescuitul marin si costal, acvacultura si infrastructura industriala sunt cele care au avut de suferit de pe urma acestui fenomen.
Specia de acefale care a distrus aproape in intregime populatiile de ansoa si sprot din Marea Neagra in anii ’80 ameninta acum Marea Caspica, Marea Nordului si Marea Baltica.
Din acest motiv, organizatia cere un nou acord in privinta apei transportate in tancurile de imersiune si de redresare ale navelor. O conventie a fost semnata in acest sens in 2004, dar Liberia este singura tara dintre cele care opereaza cele mai mari transporturi maritime care a ratificat acordul.
Foto: The Telegraph