Autoritățile locale combat valul de căldură anunțat în aceste zile cu ajutorul farmaciilor și al corturilor anticaniculă.
Prefectura Capitalei a încheiat un protocol de parteneriat cu marile rețele de farmacii, astfel încât persoanele afectate de caniculă să primească sprijin specializat în 470 de unități (adresele se află pe site-ul www.prefecturabucuresti.ro). Şi Administrația Spitalelor a amenajat 14 corturi anticaniculă, unde vor exista stocuri de medicamente de urgență, în special pentru patologii determinate/agravate de caniculă, dar și rezerve de apă.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 a organizat puncte de acordare a primului ajutor în cabinete medicale din nouă zone. În sectorul 2 se va acorda asistență medicală și se va distribui apă rece către populație în 12 puncte fixe. Cele șase ambulanțe sociale ale Primăriei Sectorului 2 vor parcurge cele mai circulate artere din sector. Primăria Sectorului 3 asigură măsuri de protecție împotriva efectelor caniculei în patru Centre de Informare și în 12 piețe, unde se distribuie apă potabilă.
În sectorul 4 sunt înființate șase puncte de distribuire a apei potabile și nouă puncte de prim ajutor. Se va asigura un serviciu de permanență la Primăria Sectorului 5 – tel. 021.314.75.25.
Citeste mai mult pe puterea.ro