Unirea Alba: 2 februarie – Ziua Mondiala a Zonelor Umede

In fiecare an, pe 2 februarie se sarbatoreste Ziua Mondiala a Zonelor Umede, zi ce marcheaza semnarea la Ramsar, in Iran, in anul 1971, a Conventiei Zonelor Umede. Conventia a intrat in vigoare in anul 1975, iar in legislatia romaneasca a fost ratificata prin Legea 5/1991 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra zonelor umede, document de importanta internationala. Obiectivul declarat al conventiei a fost acela de a conserva zonele umede, fauna si flora, care servesc ca habitat al pasarilor acvatice, importante resurse cu valoare economica, naturala, stiintifica si recreativa, iar pierderea lor ar fi ireparabila.

Tema pe care se pune accent in acest an se refera la legatura dintre zonele umede si schimbarile climatice, subliniindu-se in acelasi timp si importanta utilizarii acestora intr-un mod durabil, astfel incat sa constituie o sursa de existenta atat pentru generatiile prezente, cat si pentru cele viitoare. Sloganul pentru anul 2010, sub care se desfasoara Ziua Mondiala a Zonelor Umede este "Grija pentru zonele umede – un posibil raspuns la provocarea schimbarilor climatice".

Asadar, oamenii trebuie sa fie constienti asupra faptului ca mentinerea zonelor umede intr-o stare adecvata inseamna beneficii pentru sanatatea umana, cum ar fi: furnizarea hranei, apa curata, produse farmaceutice etc. Zonele umede sunt componente cheie ale infrastructurii naturale, adapostesc o mare diversitate de specii de flora si fauna terestra si marina.

Pana in prezent, in tara noastra au fost desemnate doar cinci situri Ramsar: Rezervatia Biosferei "Delta Dunarii", Balta Mica a Brailei, Lunca Muresului (Arad si Timis), Complexul Piscicol Dumbravita (Brasov) si Lacul Techirghiol. In judetul Alba exista mai multe zone umede, dintre care amintim: Taul fara fund – de la Bagau, Molhasurile Capatanei, Iezerul Ighiel, Iezerul Surianu si Luncile Prigoanei, acestea bucurandu-se de un statut special, fiind considerate rezervatii naturale complexe.

spot_img

Ultimele știri