Statele UE isi vor reduce emisiile de carbon cu 13% pana in 2012, potrivit raportului lansat joi de Agentia europeana de mediu (EEA). Procentul este cu 5% mai mare decat tinta de 8% fixata prin protocolul de la Kyoto (VEZI STUDIU).
"O astfel de realizare ar trebui sa incurajeze toate tarile sa adopte reduceri mai substantiale ale emisiilor, pentru semnarea unui acord la Copenhaga in decembrie. Angajamente pentru reduceri drastice ale emisiilor sunt necesare urgent pentru a ne mentine sansele sa pastram temperatura planetei sub o crestre cu doua grade Celsius", a explicat Jacqueline McGlade, director executiv EEA.
Raportul agentiei arata ca procentul de 13% va fi obtinut datorita efectului politicilor comunitare, al comertului cu certificate de carbon si al impaduririlor.
Emisiile domestice sunt prioritatea
Pentru indeplinirea tintei de 20% pana in anul 2020, raportul EEA arata ca tarile europene nu trebuie sa recurga la certificate din afara UE. Guvernele trebuie sa actioneze pentru reducerea asa-numitelor emisii domestice, care nu se integreaza in schema de comert cu permise de carbon. Acestea sunt emisiile din transporturi, agricultura si gospodarii.
Expertii EEA arata ca politicile existente la nivel UE ar putea contribui la o scadere a emisiilor cu 6,9% in perioada 2008-2012. In cazul in care se aplica masuri suplimentare, procentul poate ajunge la 8,5%, in functie de implicarea principalilor patru emitatori: Franta, Germania, Spania si Marea Britanie.
Cinci state UE au reusit deja sa isi reduca emisiile domestice: Franta, Germania, Grecia, Suedia si Marea Britanie. Austria este singura tara care va trebui sa isi intensifice eforturile pentru a-si reduce gazele poluante din transporturi, agricultura si gospodarii.