Un grup de organizatii, impreuna cu studentii unei facultati din Iasi, vor ecologiza in luna octombrie trei regiuni din judetul Iasi.
Cluburile Rotaract Iasi 2000, Rotaract Iasi, Rotaract Curtea Domneasca si Interact Iasi 2000, in colaborare cu Universitatea Al. I. Cuza din Iasi, vor participa la campanie, in cadrul celei de-a treia editii a proiectului Eco-Fun 2009.
„Prima editie a campaniei a avut loc in anul 2007, iar a doua in 2008. Am fost multumiti de rezultate, tocmai de aceea am decis sa continuam si anul acesta”, a declarat, pentru Green Report, Ioannis Gardikiotis, presedintele Clubului Rotaract Iasi 2000. El a mai precizat ca proiectul a primit o sponsorizare din partea societatii Salubris, care pune la dispozitia voluntarilor 500 de perechi de manusi si 700 de saci de gunoi.
Zonele ce vor fi curatate sunt: Barnova, pe 13 octombrie, intre orele 9.30 si 13.00, zona Bahlui, pe 17 octombrie, intre 10.00 si 13.00 si zona Lunca Cetatuii, pe 23 octombrie, intre 10.00 si 13.00. Organizatorii se asteapta la un numar total de 400 de voluntari pentru editia din acest an a proiectului Eco-Fun.
Proiectul isi propune constientizarea populatiei asupra problemelor mediului inconjurator. Rotaract este un program international dedicat tinerilor care doresc sa se implice activ in viata comunitatii din care fac parte. A fost infiintat in 1968 si include aproximativ 176.000 de membri in peste 158 de tari.