Autoritatile scotiene au hotarat miercuri sa fixeze o tinta pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu 42% pana in 2020, fata de nivelul din 1990, plasandu-se pe prima pozitie in topul celor mai ambitioase natiuni, informeaza Reuters.
Tarile in curs de dezvoltare au cerut ca natiunile bogate sa preia initiativa in lupta impotriva schimbarilor climatice, dar, pana acum, tintele anuntate pentru reducerea emisiilor au fost sub asteptari. Legea votata de scotieni prevede ca, in cazul in care nu se va ajunge la un acord international in aceasta privinta, procentul de 42% sa scada.
„Macar o natiune este pregatita sa tinteasca pentru o legislatie de mediu care tine cont de stiinta”, a declarat Kim Carstensen, director Global Climate Initiative din cadrul WWF International (World Wide Fund for Nature).
Unii parlamentari au declarat ca legea este cea mai importanta de la infiintarea parlamentului scotian in 1999. Scotia are o populatie de 5 milioane de locuitori, fata de cei 61 de milioane ai Marii Britanii, tara care a anuntat in aprilie ca isi va reduce emisiile cu 34%.
China si alte tari in curs de dezvoltare cer tarilor bogate sa isi reduca emisiile cu 40% pana in 2020, pentru ca efectele schimbarilor climatice ca seceta si inundatiile sa fie ameliorate. Decizia scotienilor depaseste cu mult tintele unor tari ca Japonia sau Rusia, care si-au stabilit un procent de 8% si respectiv 10%.
Uniunea Europeana a stabilit o tinta de 20% pentru reducerea emisiilor, pana in anul 2020, in timp ce Germania s-a angajat la un procent de 40%.
Foto: forcechange.com