Saptamana Modei de la New York si-a neutralizat emisiile

Saptamana Modei de la New York este, pentru prima data, neutra din punct de vedere al carbonului, dupa ce sponsorul evenimentului, Mercedes-Benz, a cumparat suficiente certificate de carbon pentru a neutraliza emisiile corturilor imense ridicate in Brynt Park din Manhattan, informeaza Reuters.

Cei prezenti la Saptamana Modei la New York au observat ca grija pentru mediu nu mai este o chestiune marginala. “Problema sustenabilitatii a ajuns in centrul atentiei”, a declarat Patti Pao, fondatorul companiei de cercetare a pietei Pao Principle. “Este ceva chic, iar industria modei a preluat subiectul si a luat cauza mediului sub aripa sa”, a adaugat sursa citata.

Trendul s-a vazut si pe podiumurile de prezentare, unde designerii au adus in prim plan linii de haine eco, create din materiale sustenabile, precum si bijuterii realizate din metale reciclate.

Protectia mediului nu s-a oprit la nivelul podiumurilor. Autoritatile de profil din New York, in colaborare cu producatorul de produse pentru par si piele Aveda, au instalat statii cu apa de la robinet pentru a reduce consumul de apa imbuteliata.

Foto: Reuters

 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri