Mii de oameni din întreaga lume s-au alăturat unei mișcări globale protestând față de activitățile companiei americane Monsanto, informează RT.com. Activiștii din peste 400 de orașe își ridică glasul împotriva OMG-urilor și monopolului Monsanto asupra aprovizionării cu alimente. Sâmbătă a avut loc al treilea marș anual global împotriva Monsanto („March Against Monsanto”, MAM). Potrivit organizatorilor, 48 de țări s-au înregistrat pentru a participa la o adunare globală masivă.
Iată și harta care arată unde au avut loc proteste, pe tot globul. Au fost înregistrate un total de 452 de mitinguri, prin organizația „March Against Monsanto” (MAM).
Activiștii acuză corporația agricolă de vânzarea unor substanțe chimic toxice, care sunt nocive pentru sănătatea oamenilor, rezervele de apă, polenizatorii vitali de culturi și mediu în general. De asemenea, compania este criticată pentru atitudinea sa față de regulile de siguranță alimentară și pentru opoziția fermă în ce privește etichetarea OMG-urilor. Între timp, micii fermieri învinovățesc compania pentru monopolizarea pieței de semințe.
Unul dintre primele proteste ale zilei a avut loc în Sydney, Australia, unde demonstranții aveau pancarte care spuneau „Sătui de minciuni” și „OMG-urile ne omoară încet copiii”.
Un activist de la miting a spus că firme precum Monsanto trebuie să fie trase la răspundere pentru pagubele pe care le aduc planetei. „Această companie a comis, în repetare rânduri, crime împotriva Pământului și ceea ce încercăm să arătăm este responsabilitatea corporațiilor. De asemenea, vrem să promovăm alimentele curate, lipsite de pesticide”, a spus unul dintre organizatorii acțiunii.
Au fost, de asemenea, adunări mari de oameni și la mitingurile din Asia, Africa și Europa. Demonstranții din Bangladesh au format un lanț uman în jurul facultății de arte plastice de la Universitatea Dhaka, în capitală. În India, mii de fermieri care au de suferit din cauza monopolului companiei au protestat împotriva Monsanto.
Între timp, activiștii din Africa de Sud au înfruntat vremea ploioasă din Cape Town pe parcursul marșului împotriva produselor modificate genetic.
În Franța au participat peste 20 de orașe. Franța este una dintre cele mai mari piețe pentru Monsanto. „Modificările aduse alimentelor sunt ireversibile. Şi asta e pentru tot restul istoriei umanității. Ne pierdem dreptul de a alege, pentru că totul va deveni OMG”, a declarat Heidi Osterman, protestatară din Paris.
Berlin, capitala Germaniei, a avut parte de un mare miting, deși Germania nu folosește semințe Monsanto. Cu toate acestea, activiștii spun că fermierii locali încă folosesc pesticide și erbicide Monsanto, care ajung să lase urme în laptele mamelor care alăptează, în rezervele de apă și chiar în urina oamenilor care nu au mâncat produse modificate genetic.
„Cred că populația nu se va trezi până nu își dă seama că se va îmbolnăvi grav din cauza OMG-urilor”, a spus Dietrich Wittel, activist și vice-președinte la True Food Foundation.
„Noi credem că OMG-urile nu sunt testate. Aceste tipuri de pesticide și îngrășăminte ne infestează mâncarea și vor ajunge să ne afecteze într-un mod foarte negativ. Din această cauză nu suntem deloc de acord cu OMG-urile”, a spus un protestatar de la mitingul din Londra.
Un val de marșuri împotriva Monsanto și a OMG-urilor a lovit, de asemenea, Statele Unite ale Americii. Printre orașele care s-au alăturat protestelor se numără New York, Washington, DC, Los Angeles, San Franciso, Chicago, Indianapolis, Portland (Oregon), Oakland (California) și alte câteva zeci. Activiștii au criticat controlul Monsanto asupra a 90% din piața de semințe din SUA.
Sute de protestatari au mărșăluit pe la Casa Albă și sediul Monsanto din Washington, DC, în cadrul acțiunii anti-OMG. „Monsanto e motivul pentru care OMG-urile se găsesc în cea mai mare parte a alimentelor noastre și suntem una din țările care nu le-au interzis. E o problemă chiar mare și oamenii trebuie să vorbească, ca să facă o schimbare”, a spus un protestatar din New York. Una dintre problemele majore în Statele Unite e lupta în ce privește etichetarea produselor modificate genetic.
În Canada, de asemenea, au avut loc proteste. Centrul acțiunii s-a aflat în Toronto, cel mai populat oraș, unde sute de oameni au început mitingul la Queens Park și au mărșăluit pe străzile orașului cu banere care spuneau „Interziceți OMG”.
„Oamenii se află aici ca să preia din nou controlul asupra sistemului alimentar”, a declarat activista Jodi Koberinski. „Vrem ca guvernul să tragă la răspundere aceste corporații pentru daunele pe care le creează”, a mai spus activista. Apicultorii din Ontario au aruncat simbolic un sicriu plin cu albine moarte, pe care le-au adunat de la ferme din întreaga provincie.
Atât Hawaii cât și Caraibele au protestat împotriva Monsanto. Activiștii din Hawaii cereau „insule fără OMG”, iar cei din Porto Rico au mărșăluit în ritmuri muzicale, cu pancarte prin care spuneau „Nu mai vrem venin”.
America de Sud a avut parte de proteste puternice, cu niște imagini izbitoare, pe pancartele purtate de manifestanți. Mulți dintre aceștia au ales să sublinieze faptul că ei cred că pesticidele și produsele modificate genetic ale Monsanto cauzează boli neurologice și cancer. Protestatarii din Brazilia au purtat uniforme albe și măști de gaze, cu semne anti-Monsanto, care păreau acoperite de sânge. În Buenos Aires, Argentina, măștile Guy Fawkes și pancartele împotriva „monstrului biotehnologiei” s-au amestecat cu cereri pentru produse alimentare ecologice și „adevărate”.
Prima acțiune anuală a MAM a avut loc în 2013 și a adunat la un loc peste două milioane de manifestanți, în întreaga lume. Monsanto a fost fondată în 1901 și a produs, inițial, aditivi alimentari. În peste un secol, a devenit lider mondial în producția de semințe modificate genetic și de erbicide. În prezent are peste 22.000 de angajați în fabrici răspândite în 61 de țări.
Purtătorul de cuvânt Monsanto, Charla Lord, a emis o declarație ca răspuns la mișcarea globală de sâmbătă: „Compania este decisă să facă o masă mai echilibrată accesibilă pentru toată lumea.”
În contextul în care mii de oameni care s-au opus companiei Monsanto sâmbătă, câteva persoane au ieșit în sprijinul gigantului agricol, adunându-se în fața sediului Monsanto, cu banere în favoarea utilizării de OMG-uri. Manifestanții pro-Monsanto au declarat că protestatarii răspândesc „mituri” despre produsele modificate genetic.
Mai citește și:
Declinul fluturelui monarh, pus pe seama erbicidelor Monsanto
Un fost inginer în genetică alimentară vorbește despre pericolele OMG