Regia Nationala a Padurilor (RNP), Romsilva, ar putea fi nevoita sa renunte, din lipsa de bani, la o parte din parcurile si ariile nationale pe care le administreaza, cu atat mai mult cu cat fondurile europene destinate investitiilor in aceste zone nu pot fi accesate din cauza nefunctionalitatii Agentiei Nationale pentru Arii Protejate (ANAP), informeaza Agerpres.
"Daca nu vom putea atrage resurse financiare de la UE vom fi obligati sa renuntam la jumatate din cele 22 de parcuri si arii protejate pe care le administram", a declarat directorul general al RNP-Romsilva, Valerian Solovastru.
Desi Romsilva are pregatite 21 de proiecte, in valoare de pana la 40 de milioane de euro, pentru investitii in parcurile nationale din administrare, acestea nu pot fi depuse deoarece nu au fost semnate contractele de administrare cu ANAP in vederea atragerii fondurilor europene alocate prin Programul Operational Sectorial (POS) Mediu.
Romsilva intentiona sa depuna aceste proiecte in luna septembrie, mai ales ca beneficia si de cofinantarea necesara, respectiv 15-20 la suta din valoarea proiectelor. Autoritatile de mediu au anuntat ca ANAP trebuie transformata intr-un departament in cadrul Ministerului Mediului, insa pana la reorganizare, institutia a ramas nefunctionala.
Potrivit datelor Romsilva, in primele 9 luni din acest an au fost alocate 8,83 milioane lei pentru administrarea parcurilor, din care 520.000 lei din alte fonduri. De la obtinerea personalitatii juridice pentru parcurile nationale, in iunie 2009, administratiile de parcuri au facturat regiei, pentru prestarea unor servicii de administrare, suma de 2,93 milioane lei, din care 460.000 lei TVA. Din totalul sumei facturate, regia a platit 1,95 milioane lei.
Conducerea regiei a precizat ca nu poate asigura la zi plata facturilor pentru prestari servicii administrare, majoritatea administratiilor inregistrand din aceasta cauza datorii la bugetul de stat, la furnizori, precum si intarzieri in plata salariilor catre proprii angajati.
Acest fapt a atras o serie de somatii de la autoritatile financiare locale dar si penalitati pentru intarzierea la plata. Administratiile de parcuri au realizat, in primele noua luni, venituri proprii de 648.807 lei, din care 191.395 lei din tarifele de vizitare, 123.979 lei din tarifele de avizare, 72.864 lei din cazare, iar 70.937 lei din alte venituri.
La acestea se mai adauga 452.216 lei proveniti din proiecte. Reprezentatii Romsilva considera ca sumele obtinute din venituri sunt total insuficiente pentru desfasurarea in bune conditii a activitatilor specifice in parcuri mai ales ca se preconizeaza o scadere a acestora pe perioada rece a anului.
La data de 30 septembrie 2009, structura de personal a administratiilor de parcuri cuprinde 268 de persoane, dintr-un total de 290 de posturi prevazute. In Romania, primul parc national a fost Parcul National Retezat, infiintat in anul 1935. Suprafata totala a rezervatiilor biosferei, parcurilor nationale si naturale din Romania este de 1.203.340 hectare, reprezentand 5,04% din teritoriul tarii.