ROMENVIROTEC: Eco-locuinta mobila la maximum 30.000 de euro

O casa ecologica mobila cu un consum redus de resurse si la un pret accesibil poate parea un vis frumos pentru romanul de rand si pentru mediu. Incepand de anul acesta, insa, oricine isi va putea comanda o astfel de locuinta eco al carei pret variaza intre 20.000 de euro si 30.000 de euro.

Compania Tehnix, cea care vinde aceste case ecologice mobile in Romania, le-a grupat in trei categorii: aur, argint, si bronz. In functie de categorie, locuintele au un anumit grad de independenta energetica.

De exemplu, casa din categoria aur ofera locatarilor o suprafata de 20 de metri patrati de locuit si o terasa de 6 metri patrati. Bucataria, baia si dormitorul sunt complet mobilate, iar energia este produsa de panouri solare si o turbina eoliana. Mai mult, casa dispune de un rezervor pentru ape uzate, containere de colectare selectriva a deseurilor si un sistem de filtrare a apei de ploaie care poate fi apoi utilizata in gospodarie.

“Deocamdata vindem acest tip de locuinte in Croatia, insa vom incepe sa vindem si in Romania la comanda. Casele au potential pentru ca sunt ieftine, mobile si consuma putin – o casa din categoria bronz consuma 6kWh de energie”, a explicat, pentru Green Report, Mihai Murzea, manager de vanzari Tehnix.

Casele sunt prevazute cu rezervoare de apa potabila si rezervoare pentru apele uzate care pot fi vidanjate. Un rezervor plin asigura apa necesara pentru doua persoane timp de doua saptamani.

Expozitia internationala de echipamente si tehnologii pentru protectia mediului Romenvirotec gazduieste anul acesta 101 firme participante din Romania, dar si din alte sapte tari europene: Austria, Danemarca, Franta, Germania, Italia Marea Britanie si Olanda.

Principalele domenii care vor fi prezentate anul acesta sunt prevenirea poluarii aerului si apei, protectia solului, prevenirea poluarii fonice, reciclarea deseurilor, salubrizarea, tehnologii de masurare si control, sanatatea si siguranta muncii, managementul resurselor de energie neconventionala si protectia impotriva inundatiilor.

Text de Carmen Albisteanu
Foto: Anita Vizireanu

spot_img

Ultimele știri