Specialistii spun ca datorita calitatii aerului de la Moneasa, un sejur aici, la o altitudine moderata, indeplineste aceleasi conditii ca si unul intr-o statiune alpina, ceea ce face ca Moneasa sa fie ideala, de exemplu, pentru cei care au nevoie de odihna sau de relaxare totala. Si pentru copii si tineri, conditiile de mediu de la Moneasa, dar si imprejurimile statiunii de la poalele Muntilor Codru Moma sunt ideale pentru un sejur de neuitat.
Anul acesta, tabara de la Moneasa este unica functionala din judetul Arad. Sute de tineri din tara, dar si din Ungaria, au ales-o pentru a-si petrece vacanta. Multi dintre ei au ramas surprinsi de conditiile excelente din tabara aradeana.
Centrul de agrement pentru tineret de la Moneasa va gazdui in vacanta
Cele 1.430 de locuri (13 serii a cate 110 locuri) sunt in prezent ocupate in proportie de 85%. "Avand in vedere conditiile oferite, mobilier si lenjerie noua, posibilitatile de petrecere a timpului in tabara, terenuri de sport, terenuri de joaca si piscina, ca si meniul de calitate, oferit si in anii trecuti, faima acestei tabere a trecut de mult de granitele judetului", a declarat Raul Pascalau, directorul Directiei de Tineret a Judetului Arad.
Tabara de la Moneasa este ocupata aproape in totalitate, a declarat si Calin Bibart, prefectul Aradului. Numai in acest sezon au fost cazate sase serii de tineri din judetele Prahova, Bihor, Timis, Satu Mare, Suceava, Hunedoara, Buzau si Arad, iar pana in septembrie urmeaza sa mai vina un numar de 680 de tineri din Olt, Ialomita, Teleorman, Timis, Hunedoara, Satu Mare si, bineinteles, din Arad.
Desi are conditii excelente, in tabara de la Moneasa nu sunt foarte multi tineri aradeni deoarece ei prefera sa plece la mare. Unul dintre avantajele de care se bucura tabara este amplasamentul ei chiar in statiune. In apropiere se afla un strand termal renovat si un lac de agrement. Vilele au fost de curand refacute, iar sala de mese este modernizata dupa modelul celor de la hotelurile din apropiere.
"Directia Judeteana de Tineret Arad este preocupata de a asigura cele mai bune conditii pentru tineri. Noi incercam sa le oferim acestora posibilitati de petrecere a vacantei si a timpului liber din weekend intr-o tabara de tineret cu renume in Romania", a declarat directorul Directiei Judetene de Tineret Arad, Raul Pascalau.