Timp de o buna parte a unui intreg deceniu am suparat multi activisti climatologi aratand ca exista metode mult mai bune de a stopa incalzirea globala decat incercarea de a convinge guvernele sa-i forteze sau sa-i mituiasca pe cetateni sa reduca dependenta de combustibili care emit dioxid de carbon.
Ceea ce i-a enervat mai abitir pe criticii mei a fost ideea ca reducerea emisiilor de carbon este un remediu cu efecte mai grave decat boala insasi – sau, in termeni economici, ca solutia ar costa mai mult decat pro-blema. „Cum poate fi adevarat?", se intreaba ei. „Una peste alta, vorbim de sfarsitul lumii. Ce ar putea fi mai rau – sau mai scump – decat asa ceva?".
E un argument. Daca ne confruntam, asa cum se exprima de curand Al Gore, cu „o calamitate de neimaginat, care implica masuri preventive la scara larga pentru a proteja civilizatia umana asa cum o cunoastem", atunci nici un pret nu ar fi prea ridicat pentru a opri incalzirea globala inca din fasa. Dar o fi miza chiar atat de mare?
Raspunsul e nu. Nici cele mai pesimiste scenarii propuse de climatologi moderati – scenarii oricum cu mult peste ceea ce prezic mo-delele climatologice bazate pe consens – nu sunt atat de catastrofale pe cat ar vrea Gore sa credem. De exemplu, nici o crestere de cinci metri a nivelului oceanelor – de opt ori mai mult decat se asteapta Comitetul interguvernamental al ONU pentru schimbari climatice si de peste doua ori mai mult decat ar fi, probabil, fizic posibil – nu ar ineca toata omenirea sau cea mai mare parte a ei.
Desigur, o asemenea crestere nu ar fi o problema obisnuita. Ea ar afecta cam 400 de milioane de oameni, ar obliga la stramutarea a 15 milioane si ar impune masuri costisitoare pentru restul umanitatii. Dar in mod sigur nu ar insemna sfarsitul lumii. Estimarile arata ca per total adaptarea la noile conditii ar costa mai putin de 1% din PIB-ul global. Altfel spus, pretul incalzirii globale fara oprelisti ar putea fi unul mare, dar nu unul infinit.
Asa cum arata cele mai bune simulari economice ale incalzirii globale, fiecare tona de dioxid de carbon pe care o emitem acum in atmosfera va duce la daune de mediu de aproximativ sapte dolari. Asta inseamna ca trebuie sa fim dispusi sa platim o suma imensa pentru oprirea incalzirii globale, dar tot ce costa peste de sapte dolari pe tona de CO2 nu ar sta in picioare din punct de vedere economic.
Ideea e greu de acceptat pentru foarte multi oameni. Daca avem o solutie la o problema atat de serioasa precum incalzirea globala, spun ei, cum putem sa zicem ca e prea scump s-o aplicam?
Tocmai asta facem insa tot timpul. Exista multe solutii potentiale pentru probleme serioase si nu le aplicam, sau le aplicam doar in parte, fiindca pretul solutiei depaseste beneficiile aduse.
De pilda, accidentele auto se soldeaza anual cu 1,2 milioane de vieti pierdute. Am avea posibilitatea sa rezolvam aceasta problema definitiv, s-o eradicam, sa eliminam daune de jumatate de trilion de dolari, sa scapam lumea de atata si atata suferinta. Tot ce trebuie sa facem este sa limitam peste tot viteza la cinci kilometri pe ora. Evident, nu o sa facem asta. Beneficiile de a conduce cu o viteza mo-derat de mare depasesc enorm de mult costurile. Pentru o multime de motive economice si sociale, o lume care se misca doar cu cinci kilometri la ora ar fi totalmente inacceptabila pentru cei mai multi dintre noi – inacceptabila in asemenea masura incat suntem dispusi sa toleram milioane de decese accidentale daca acesta este costul pe care trebuie sa-l platim pentru a goni pe autostrazi.
Un alt exemplu este securitatea. Pe de o parte, cu cat mai mult cheltuim pentru masuri antiteroriste (si cu cat mai multe inconveniente suntem gata sa inghitim), cu atat mai in siguranta ne simtim. Dar, pe de alta parte, desi suntem cu totii de acord ca un atac terorist este inacceptabil, exista clar o limita pe care nu mai suntem dispusi sa o depasim in privinta costurilor si inconvenientelor pentru a ne simti siguri.
De ce suntem gata sa calculam costuri si beneficii cand e vorba de siguranta traficului si de terorism, dar nu si cand e vorba de politicile prin care reactionam la incalzirea globala? Poate fiindca simtim zilnic pe pielea noastra dezavantajele reglementarii excesive a traficului sau ale masurilor de securitate, in vreme ce dezavantajele unei politici proaste in domeniul climei par ceva mult mai abstract. Nu ar trebui sa fie asa, pentru ca riscurile unei asemenea politici proaste merita cel putin la fel de multa atentie precum riscurile unui impact mai grav decat cel la care ne asteptam – si poate chiar mai multa.
Mai tineti minte cum obligatia de a folosi biocombustibil urma sa ajute la reducerea emisiilor de carbon? De fapt, artificial crescuta cerere de etanol si de cereale necesare fabricatiei acestuia a scumpit produsele alimentare (evolutie care a impins aproape 30 de milioane de oameni saraci spre malnutritie). In plus, a necesitat o sporire a terenului arabil si a determinat astfel distrugerea padurilor tropicale – situatia generata a dus, asadar, la o crestere a emisiilor de CO2 in urmatoarea suta de ani.
Lectia biocombustibilului e salutara. Daca intram in panica si luam decizii gresite in combaterea incalzirii globale, exista riscul ca oamenii cei mai vulnerabili ai acestei planete – cei care oricum vor simti cele mai crunte efecte ale incalzirii globale – sa ajunga intr-o situatie si mai dramatica.
Daca vrem sa avem un dialog constructiv despre cele mai inteligente politici prin care sa raspundem la incalzirea globala, trebuie sa inlocuim obsesia pentru scenarii fanteziste de tip Armaghedon cu o atitudine realista fata de costurile adevarate ale asumarii acestei provocari.
