Exceptarea consumatorilor energointensivi de la plata certificatelor verzi, în dezbatere publică

Ministerul Economiei a lansat spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Am elaborat acest proiect de Hotărâre la scurt timp după ce Comisia Europeană a făcut publice noile orientări în domeniu. Menținerea competitivității industriei locale este un angajament asumat de Guvernul României deoarece activitatea companiilor energointensive are un important impact la nivel socio-economic prin veniturile generate la bugetul de stat și locurile de muncă create. Exceptarea de la plata certificatelor verzi se va face pe baza unor criterii clar stabilite”, a declarat Constantin Niță, Ministrul Economiei.

Printre criteriile stabilite se numără: punerea în aplicare  a unor măsuri  de creștere a eficienței energetice; menținerea locurilor de muncă pe durata schemei; încheierea de parteneriate cu instituțiile de învățământ pentru creșterea pregătirii profesionale și atragerea de personal calificat.

Este important să creăm condițiile păstrării activității industriei locale și, mai mult, să avem perspectiva pregătirii forței de muncă calificate”, a mai spus ministrul.

Proiectul de Hotărâre are la bază principiile enunțate în documentul elaborat de Comisia Europeană –   „Orientări privind ajutoarele pentru mediu și energie pentru perioada 2014-2020”. Proiectul prevede exceptarea parțială a industriei energointensive de la contribuția aferenta promovării resurselor regenerabile de energie.

Exceptarea se realizează diferențiat, în funcție de electro intensitatea operatorilor economici:
– 85% în cazul unei electro intensități mai mari de 20%;
– 60% în cazul unei electro intensități de 10-20%;
– 40% în cazul unei electro intensități de 5-10%.

Schema de sprijin are valabilitate de 10 ani .

Proiectul de Hotărâre este în dezbatere publică timp de zece zile, începând cu data publicării pe site-ul Ministerului Economiei, la secțiunea Transparentă decizională.

spot_img

Ultimele știri