IT-iști sau ingineri, arhitecți sau urbaniști, psihologi sau sportivi, jurnaliști sau oameni de vânzări. Sunt doar câteva dintre meseriile pe care le au câțiva români din toate colțurile țării, dar uniți de o pasiune comună: pasiunea pentru grădinărit. Unii și-au abandonat meseria și s-au dedicat total agriculturii organice, alții – o practică la nivel de hobby, în weekend. Cert este că toți găsesc o plăcere nebănuită în a se murdări de pământ, în a cultiva, a plivi, a copili și a îngriji culturile, dar mai ales în a culege și a se bucura de fructe și legume puse în pământ chiar de mâna lor. Ei sunt cei care s-au întors de la job-uri selecte la o îndeletnicire străveche, cu o titulatură mai nou pompoasă: permacultura. Îi vom cunoaște pe toți într-un nou serial marca Green Report și Homemade Productions: Pepiniera de grădinari.
De grădinărit m-am apucat prin luna martie 2017. Am ajuns în Rudeni, lângă București, înarmată cu o cameră foto, pentru a face un reportaj despre un proiect de permacultură urbană comunitară. Planul inițial a fost însă deturnat de o invitație de a mă alătura grupului. După o săptămână, am ajuns să iau un strat și să încep să îl lucrez. Motivul? Să îmi demonstrez mie și celor care mă avertizau că „agricultura nu se face din an în Paște” că pot. După două luni, aproape că mă declarasem învinsă: am reușit să fac un strat dublu-înălțat care pe alocuri se revarsă, să stric două rânduri de răsaduri, să încurc planul de cultivare și să mă întreb dacă semințele plantate vor da vreodată roade.
Momentul în care m-am întors dintr-o vacanță a fost decisiv. După trei săptămâni de absență, am cumpărat răsaduri din Obor și, pe o ploaie torențială, m-am îndreptat spre grădină. Când am ajuns la lotul meu, cu cizmele înglodate și cu ploaia șiroind pe pelerină, nu înțelegeam ce s-a întâmplat. Stratul era plin de ierburi. Să fie buruieni? Parcă nu avea cum să iasă așa multe. Rup o frunză din prima tufă. Un gust intens de rucola. Îmi crește inima. Înaintez. O frunză imensă, cu striații roșii, despre care nu aveam habar până atunci. Gust și mă entuziasmez iar. Clar nu are cum să fie buruiană! Mă întorc în baracă să mă uit pe plan și găsesc explicația: semănasem muștar. Mai departe, m-au întâmpinat tufe de salată mizuna, salată creață și spanac. Și nu puține. Am recoltat vreo 6 săculeți de ierburi dintr-un foc. Am avut, cum spunea o vecină din grădină, să îmi pun și în cap.
Următoarele luni au fost din ce în ce mai interesante. Salate am mai avut vreo 4-5 săptămâni, iar apoi au început să abunde plantele aromatice: mărar, pătrunjel, coriandru, busuioc și mentă. Mândră tare am fost și când au ieșit ridichile, guliile, morcovii, porumbul, fasolea, castraveții și varza. Dar punctul culminant l-a reprezentat culegerea roșiilor cu gust subtil de busuioc.
Pentru mine, experiența primului an de grădinărit a fost presărată de reușite și eșecuri. Nimic din ce am obținut nu a fost fără efort, iar toate greșelile m-au învățat cum să fac mai bine, anul viitor. De acum înainte, nu voi mai pune semințe în pastile de turbă, nu voi mai crește răsaduri fără lumină și nu voi mai semăna cu pumnul semințele. Voi îmbunătăți pământul și îl voi acoperi cu paie și, cel mai important: voi trece mai des pe la grădină, ca să nu recoltez legume deja trecute.
Rolul oamenilor în permacultură
Pe lângă toate cunoștințele tehnice acumulate în primul meu an de cultivat legume, m-am mai ales cu ceva. Ceva mult mai valoros. Am cunoscut oameni pasionați de agricultură sustenabilă, oameni care respectă mediul înconjurător, care au principii sănătoase și sunt dispuși să împărtășească resurse și cunoștințe. Așa am ajuns să călătoresc prin țară cu doi dintre aceștia, în încercarea de a identifica proiecte, oameni și comunități formate în jurul aceleiași pasiuni: permacultură.
În următoarele episoade ale serialului Pepiniera de grădinari, îi veți cunoaște pe cei care au contribuit la crearea: Kultivă, Garden Bio, Baza Ulmu, Bio Moșna, Grădinarul de balcon, Grădinescu și ASAT Cluj.
