725 de proiecte de design, participante la o competiție pentru reducerea consumului de apă

Cea de-a opta ediție a Competiției Internaționale de Design jumpthegap a avut ca temă proiecte care facilitează reducerea consumului de apă și de energie. Din cei peste 5.000 de participanți din 137 de țări, care au înscris 725 de proiecte de design, trei au fost câștigătoare: o serie de panouri modulare elastice pentru pardoseală, o instalație pentru duș, un capăt de duș cu cronometru integrat.

Lansată în 2004 pentru a sprijini tinerii arhitecți și designeri, jumpthegap® reunește două categorii: una dedicată studenților și alta care vizează tinerii profesioniști. În plus, Fundația We Are Water oferă un Premiu Special de Sustenabilitate la fiecare ediție, începând cu anul 2015.

Competiția de anul acesta a explorat subiecte legate de schimbările climatice, prin proiecte care se concentrau pe reducerea consumului de apă sau a impactului asupra mediului.

Ceremonia de premiere, care a avut loc la Barcelona, a adus pe scenă 12 finaliști din Columbia, Serbia, Ucraina, Ungaria, Portugalia, Malaezia, Coreea de Sud, China, Turcia și Spania, dar și profesioniști din lumea designului și arhitecturii.

Proiecte câștigătoare

Morpho

Categoria pentru Tineri Profesioniști – premiul de 10.000 euro: Proiectul „Morpho” – inginerul columbian Eduardo Cárdenas (University EAFIT, Medellin).

Morpho propune o serie de panouri modulare elastice pentru pardoseală care creează o atmosferă mai eficientă și conectată pentru următoarea generație de utilizatori de baie. Panourile pot adopta mai multe configurații în funcție de nevoile și / sau starea de spirit a utilizatorului. Funcția sa principală este de a ajuta și de a preveni trei probleme principale prezente în activitățile zilnice desfășurate în baie: consumul de apă, răspunsul emoțional și siguranța. Inspirate de interacțiunile și formele geometrice din natură, panourile pot efectua configurații predeterminate, precum condiții de plajă pentru copii sau un dispunerea spațiului într-un mod adecvat pentru un public mai în vârstă.

Care Bee

Categoria pentru Studenți – premiul de 10.000 euro: Proiectul „Care Bee” – studentul maghiar Janos Priskin (Universitatea de Arte și Design Moholy-Nagy, Budapesta).

Care Bee este o instalație de duș care oferă trei opțiuni: duș tradițional, baie de aburi și funcție de îngrijire a pielii. Este formată dintr-un capăt de duș și panou de control cu un sistem de circulație a apei, un sistem de filtrare și un rezervor de apă. Acest concept de duș oferă o igienă corporală completă, economisește apă și bani și reduce numărul de produse necesare pentru îngrijirea pielii.

Tik Tap

Premiul Special de Sustenabilitate oferit de Fundația We are Water – 6,000 euro: Project „Tik-Tap” – creat de coreenii Soyeon Lee și Hyemin Min din cadrul Nuova Accademia di Belle Arti din Milan.

Tik-Tap este un capăt de duș cu cronometru integrat care ilustrează distanța pe care o persoană trebuie să o parcurgă pentru a obține apă în Africa. Cu cât timpul alocat utilizării dușului este mai scurt, cu atât persoana va trebui să meargă mai puțin.

Despre organizatori

Roca este o companie dedicată proiectării, producției și comercializării de obiecte sanitare, mobilier de baie, gresie și faianță din ceramică ce pot fi utilizate în arhitectură, construcții și în designul de interior. Originile companiei datează din 1917, când familia Roca a început construcția primei fabrici din Gava (Barcelona). La 100 de ani de la întemeiere, compania are 22.600 de angajaţi și 78 de fabrici, fiind prezentă în peste 170 de țări de pe cinci continente.

Centrul de Desgin Barcelona promovează design-ul ca instrument de transformare ce are misiune de a face companiile și organizațiile mai inovatoare și durabile, la nivel internațional. Cu o experiență de peste 40 de ani în serviciul companiilor și instituțiilor publice, Centrul de Design din Barcelona își propune, de asemenea, să promoveze Barcelona și Catalonia ca branduri de referință internațională în creativitate și inovare. Mai mult, central de Design, prin intermediul Săptămânii de Design a Barcelonei, este membru fondator al World Design Weeks, o rețea mondială de evenimente din lumea designului, care oferă o gamă largă de oportunități companiilor și designerilor de pe diferite piețe.

Fundația We Are Water are în vedere două obiective cheie. Primul este acela de a crește gradul de conștientizarea și de a încuraja dezbaterile publicului și organizațiilor cu privire la necesitatea de a crea o nouă cultură a apei, pentru a permite dezvoltarea echitabilă și gestionarea durabilă a resurselor de apă ale lumii. Al doilea obiectiv este acela de a întreprinde o serie de acțiuni pentru a contracara efectele negative ale lipsei resurselor de apă adecvate. Domeniile de activitate ale fundației includ implicarea în infrastructură, educație, sănătate și cercetare, concentrate în zonele cele mai defavorizate din lume.

Până în prezent, Fundația a desfășurat 30 de proiecte în 18 țări, ajutând peste 430.000 de persoane. Printre țările în care Fundația operează se numără Ecuador, India, Brazilia, Maroc, Columbia, Guineea Bissau, Nepal, Bangladesh, Republica Democrată Congo, Ciad sau Filipine, în colaborare cu organizații.

spot_img

Ultimele știri