Raport GWEC: Producția de energie eoliană ar putea crește de 5 ori până în 2030

Până în 2030, producătorii de energie eoliană ar putea asigura 20% din necesarul energetic la nivel global. Estimarea aparține Consiliului Global pentru Energie Eoliană (GWEC) și se bazează pe două tendințe: ieftinirea tehnologiilor necesare pentru producția acestui tip de energie regenerabilă și angajamentele statelor de a reduce poluarea din sectorul energetic.

energie eoliană

Specialiștii GWEC cred că, odată cu punerea în aplicare a măsurilor asumate prin acordul climatic de la Paris, producția de energie eoliană va exploda în următorii 15 ani. Ei anticipează în cel mai recent raport publicat că se vor putea obține chiar și 2.110 GW, de 5 ori mai mult decât se produce în prezent.

Însă, pentru ca această estimare să devină realitate, este nevoie de investiții, avertizează experții. Ar fi vorba de cel puțin 200 de miliarde de euro. Efectele ar fi totuși pe măsura sumei investite. S-ar putea evita astfel emiterea în atmosferă a mai mult de 3.3 miliarde de tone de dioxid de carbon în fiecare an, potrivit raportului GWEC.

Evoluțiile din prezent îi încurajează pe investitori

În 2015, turbinele eoliene au furnizat 433 GW de energie, cu 17% mai mult decât în 2014. Cantitatea reprezintă însă doar 7% din consumul energetic global. Evoluția spectaculoasă a continuat și în 2016, înregistrându-se evenimente care dau speranțe investitorilor.

În data de 15 mai, Germania a reușit să își asigure 100% din necesarul energetic cu ajutorul energiei eoliene. Într-o zi ploioasă din august, Scoția a generat mai multă energie decât a consumat întreaga țară. Danemarca își asigură 40% din necesar cu ajutorul turbinelor eoliene. Iar Statele Unite produc de 2.5 ori mai multă energie eoliană decât acum 5 ani.

Costurile tehnologiilor eoliene scad semnificativ

Costul tehnologiilor de producție a energiei eoliene au scăzut cu o treime din 2009 și până acum. Turbinele eoliene pe uscat sunt cele mai eficiente: produc 1 kWh cu doar 4 dolari. Energia nucleară costă de 3 ori mai mult în America, iar cea obținută prin arderea cărbunelui sau a gazului este cu 30% mai scumpă în Europa, Orientul Mijlociu și în Africa, potrivit raportului.

Specialiștii cred că tendința va continua. Potrivit IRENA, costurile de producție a energie eoliene offshore ar putea scădea cu 35% până în 2025, iar cele de producție a energiei eoliene onshore – cu 26%.

Avantajele energiei eoliene – de mediu, sociale și economice

Experții IRENA mai estimează că dublarea producției de energie eoliană până în 2030 ar însemna economii de 4.2 trilioane de dolari anual. Acești bani ar fi folosiți în mod normal pentru a lupta împotriva poluării și schimbărilor climatice.

Pe lângă impactul pozitiv asupra economiei, raportul mai menționează o serie de avantaje. Se pare că sectorul eolian furnizează în prezent 1 milion de slujbe, cu 5% mai multe decât anul trecut. O dublare a producției până în 2030 ar putea genera, potrivit specialiștilor, peste 20 de milioane de noi locuri de muncă.

Apoi, dacă pentru alte tipuri de energie se consumă apă, pentru producția energiei eoliene apa nu este necesară. La nivelul Uniunii Europene, sectorul energetic consumă 44% din totalul cantității de apă utilizată. Dacă producția de energie eoliană s-ar dubla până în 2030, IRENA estimează că Marea Britanie ar economisi 52% din apa consumată, Stalele Unite – 37%, Australia – 32%, Germania – 28%, iar India – 12%.

Odată cu dublarea producție de energie eoliană, s-ar înlocui producția de energie din surse tradiționale. Astfel, ar scădea emisiile de amoniac, pulberi în suspensie, compuși organici volatili și dioxid de sulf cu 82%, 33%, 27%, respectiv 12%. Astfel, ar putea fi salvate 4 milioane de vieți pe an până în 2030.

Aflați mai multe detalii despre beneficiile sectorului din raportul publicat pe site-ul GWEC.

spot_img

Ultimele știri