Producatorii ecologici, incantati de "bulina verde" a senatorului PDL, Florian Staicu

Fiecare produs alimentar ar putea avea inscrisa pe eticheta sau pe ambalaj o bulina verde, portocalie sau rosie, potrivit unui proiect de lege initiat de senatorul PDL, Dumitru Florian Staicu.

Acest lucru, pentru unii producatori din Romania, poate sa insemne faliment, dupa cum au afirmat unii reprezentanti ai patronatelor, dar, pentru altii, cum ar fi producatorii eco, etichetarea cu buline poate fi un impuls pentru dezvoltarea productiei autohtone de alimente sanatoase, fara aditivi.

Bulina verde ar urma sa fie un plus pentru alimentele ecologice care, oricum, sunt certificate eco, conditie fara de care nu ar putea fi comercializate sub aceasta forma.

Produsele eco sau cele traditionale, avantajate

Presedintele FSIA, Dragos Frumosu, crede ca etichetarea cu bulina verde ar aduce si avantaje unor producatori, cum ar fi aceia de produse ecologice sau traditionale. Alimentele acestora castiga deja teren, desi preturile sunt mai mari cu 20%-30% fata de cele produse la scara industriala.

“Grija pentru sanatate ii face pe unii romani sa scoata mai mult din buzunar pentru a manca sanatos, iar eu sunt pe deplin de acord cu acest lucru. Dar nu bulina verde i-ar promova, in mod special, ci reducerea taxelor de la raft de catre unele lanturi de magazine”, explica Dragos Frumosu.

Ioan Tataran este presedintele Asociatiei Producatorilor de Produse Traditionale si Ecologice din Maramures si producator de mezeluri bio. Este si unul dintre participantii la cunoscutul targ Slow Food care promoveaza mancarea naturala. Are o fabrica de afumaturi ecologice, carnati, toba sau salam, la 10 kilometri de Baia Mare si considera binevenita bulina verde pe alimente.

“Ar disparea otravurile de pe piata!”

“Trebuie promovata hrana curata. Desi, noi, producatorii ecologici, avem deja certificari, caci, fara ele, nu ne putem comercializa produsele, cred ca bulinele ne-ar ajuta si mai mult sa patrundem pe piata si in folosul nostru, dar, mai ales, al consumatorului’, a spus Ioan Tataran.

“La Baciu” este un cunoscut magazin de mezeluri bio din Capitala. Este deschis doar 2 zile pe saptamana, deoarece produsele nu contin aditivi si ajung de la producator doar o data pe saptamana in Bucuresti pentru vanzare. Toba, carnatii sau lebarul sunt produse in conditii speciale, cu utilaje speciale, folosite in productia bio, in fabrica de la Campulung al carui proprietar este Ion Baciu.

“Bulina verde, alaturi de certificarea eco, ar reprezenta o garantie pentru producatorii eco. In plus, ar disparea otravurile de pe piata, caci acesti aditivi alimentari nu sunt altceva decat otravuri. Noi folosim instalatii speciale pentru produsele noastre si  niciun fel de aditivi, totul este natural”, a explicat Ion Baciu.

Mihaela Pavnutescu

Citeste si: Bulina rosie" ar putea sa bage in faliment producatorii romani de alimente

Au aparut deja presiuni in vederea acordarii bulinelor colorate pentru alimente, desi propunerea legislativa nu a fost adoptata

Guvernul nu vrea buline colorate pe mancare
 

 

spot_img

Ultimele știri