Compania Procter & Gamble a inaugurat astazi fabrica de sampoane din orasul Urlati, o investitie de peste 100 milioane de dolari, construita la cele mai inalte standarde de protectie a mediului.
Potrivit ministrului Mediului si Padurilor, prezent la eveniment, ”aceasta este una dintre cele mai importante investitii care tin de mediu in Romania, pentru ca atat in ceea ce priveste tratarea apei, cat si in ceea ce priveste managementul deseurilor este un exemplu pe care il voi da in perioada urmatoare”.
Ministrul Mediului si Padurilor a declarat ca educatia privind mediul in Romania nu este la cele mai inalte standarde si o investitie de acest gen trebuie sa fie sustinuta.
”Scopul companiei P&G este acela de a contribui la imbunatatirea vietilor generatiilor actuale, dar si a celor viitoare. Dintre fabriciile pe care P&G le-a construit pana in acest moment, noua fabrica din Urlati este una dintre cele mai avansate, atat din perspectiva tehnologiei folosite, cat si in ceea ce priveste aspectele ecologice. Ea face parte dintr-o noua generatie de fabrici care incorporeaza elementele de dezvoltare durabila incepand din faza de proiectare si pana in cea de exploatare efectiva, servind drept model pentru alte fabrici P&G din lume, a declarat Dl Bob McDonald, Presedinte P&G.
Grija pentru mediu in procesul de productie
Potrivit ministrului Mediului, reprezentantii companiei au intentia de a investi in energii regenerabile, iar proiectele vor fi sustinute de autoritati.
”Este impresionant sa afli ca aceasta investitie verde inseamna 23.000 de metri patrati de spatiu verde, deci nu este un spatiu arid, unde sa nu poti sa ai conditii pentru a sprijini mediul”, a declarat mai spus Borbely.
Fabrica din Urlati produce sampoane si produse pentru ingrijirea parului, reprezentand o investitie de peste 100 milioane de dolari. Acest nou obiectiv industrial, care va avea peste 250 de angajati, a fost construit pe baza principiilor durabilitatii si inovarii, fiind unul dintre cele mai avansate proiecte “verzi” dezvoltate in Romania.
Din productia totala a fabricii, un procent de 90% este destinat comercializarii pe pietele din Europa de Sud-Est, aceasta arie geografica putand fi extinsa catre alte piete, precum Turcia, Rusia si Ucraina.
La inaugurare au mai participat presedintele Traian Basescu, presedintele P&G Bob A. McDonald, adjunctul sefului misiunii diplomatice a SUA in Romania Jeri-Guthrie Corn, si reprezentanti ai autoritatilor si ai mediului de afaceri.