Gandul: CE, increzatoare ca va castiga procesul cu Romania privind cota de emisii poluante
Comisia Europeana este increzatoare ca va castiga procesul intentat de Bucuresti fata de decizia CE de reduce cota Romaniei de emisii poluante, a declarat azi Barbara Helferich, purtator de cuvant al comisarului european pentru Mediu, Stavros Dimas.
Helferich a sustinut ca nu a fost vorba despre o masura discriminatorie la adresa Romaniei sau a vreunui alt stat UE.
Intrebata ce se va intampla in cazul in care Romania va castiga procesul, Helferich a precizat ca nu poate comenta deocamdata aceasta ipoteza.
Purtatoarea de cuvant a comisarului european pentru Mediu, Stavros Dimas, a declarat azi ca CE nu a primit inca nicio instiintare din partea instantei referitoare la actiunea Romaniei pe tema cotei de emisii poluante.
Pentru mai maulte informatii vizitati Gandul
Curentul: Actiunea Romaniei privind emisiile poluante, ratacita?
Autoritatile romane demonstreaza inca o data ca sunt incapabile sa comunice cu Uniunea Europeana si conducerea acesteia. Desi Guvernul a depus inca de la sfarsitul anului trecut o plangere la instantele europene impotriva deciziei prin care Romania este obligata sa scada cu 20% cotele anuale de emisii poluante, CE nu a primit inca nicio instiintare din partea instantei referitoare la actiunea Romaniei.
Ca si in cazul taxei de prima inmatriculare, autoritatile sunt curajoase cand fac declaratii in tara, dar incapabile sa poarte un dialog cu institutiile Uniunii Europene. Barbara Helferich, purtator de cuvant al comisarului european pentru Mediu, Stavros Dimas, a declarat ieri, citata de Mediafax, ca CE nu a primit nicio instiintare din partea instantei referitoare la actiunea Romaniei pe tema cotei de emisii poluante.
Helferich a precizat ca Romania nu are obligatia de a notifica oficial Comisia in legatura cu intentia de a o da in judecata, acest demers urmand sa fie realizat automat de catre instanta. Intrebata daca au existat discutii cu autoritatile romane pentru rezolvarea problemei fara un proces, Barbara Helferich a spus ca CE se consulta cu statele, potrivit procedurilor existente. Ea a adaugat, insa, ca decizia adoptata de Comisie ramane valabila si obligatorie.
Departamentul pentru Afaceri Europene, prin intermediul Agentului Guvernamental, a depus, la 21 decembrie 2007, la Tribunalul de Prima Instanta al Comunitatilor Europene, doua actiuni in anularea deciziilor CE privind emisiile poluante.
Adrian Ciocanea, seful Departamentului pentru Afaceri Externe, spune ca Tratatul nu prevede informarea Comisiei si ca, din punct de vedere procedural, de comunicarea cu CE se ocupa Reprezentanta Romaniei la UE.
Pentru mai multe informatii vizitati Curentul