Primul tren hibrid din lume a intrat oficial in serviciul comercial

Primul tren hibrid cu voltaj dublu, un proiect dezvoltat de catre autoritatile de transport franceze in parteneriat cu compania Bombardier Transportation, a fost inaugurat, informeaza Green Progress.

Evenimentul reprezinta premiera mondiala a intrarii in serviciul public al AGC-ului (Tren de mare capacitate) care combina anumite caracteristici de operare intalnite pentru prima data in functionarea unui tren.

Tehnologia care prevede un motor hibrid si unul diesel si un voltaj dublu (1500 si 25000V), face ca AGC-ul sa alunece unitar pe toata reteaua de cale ferata si sa acceseze electricitate de la orice sursa. Acest lucru favorizeaza reducerea consumului de energie si a emisiilor de CO2 si anuleaza constrangerile infrastructurii.

Noul AGC este la limita tehnologiei in ceea ce priveste transportul feroviar, iar de la lansarea trenului, 21 de regiuni franceze au comandat 698 de trenuri de acest fel.

Primul tren lansat are ca ruta liniile ferate din regiunea Champagne-Ardene, gara de plecare fiind in Paris.

"Aceasta inovatie tehnologica demonstreaza determinarea consiliului regional care vrea sa ramana in fruntea progresului sectorului feroviar din Europa. Aceasta investitie substantiala vine in intampinarea nevoii clientilor nostri in ceea ce priveste siguranta si fiabilitatea. Conceptul combina modernul cu protectia mediului", a declarat Presedintele Regiunii Champagne-Ardene, Jean Paul Bachy.

Presedintele companiei Bombardier Transportation Franta, Jean Berge, a subliniat ca noul concept este un mare salt catre mobilitatea sustenabila, imbunatatind avantajul pe care trenurile il au, in comparatie cu alte mijloace de transport, in ceea ce priveste protectia mediului.

Foto: realitatea.net

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri